2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialStudiu: condimentele în hrana ierbivorelor reduc emisiile de gaze poluante

Studiu: condimentele în hrana ierbivorelor reduc emisiile de gaze poluante

Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle au făcut o descoperire neobişnuită care ar putea revoluţiona strategiile globale de reducere a emisiilor de gaze poluante. Este vorba de utliizarea unor condimente în hrana animalelor, care ar polua mai puţin atmosfera. Astfel, fermierii ar putea fi îndemnaţi să folosească coriandru sau turmeric în prepararea hranei pentru ierbivore, caz în care s-ar obţine o reducere cu 40% a bacteriilor din stomacul acestora.

Potrivit unui studiu publicat în revista „Asian-Australasian Journal of Animal Sciences 2010„, acest tip de condimente acţionează similar cu un antibiotic, atacând „bacteriile rele” din intestinele animalelor, responsabile cu producţia de metan şi, pe de altă parte, stimulează dezvoltarea „bacteriilor bune”. Experţii au explicat că terapiile medicale alternative obişnuiesc să folosească o serie de condimente pentru tratarea unor afecţiuni. De pildă, seminţele de coriandru sunt folosite pentru durerile de stomac, în vreme ce turmericul şi cuişoarele au un puternic efect antiseptic.

„Metanul este un gaz care contribuie în mod esenţial la încălzirea globală şi prin reducerea funcţionării sistemului digestiv al unor animale ierbivore, cum sunt oile, caprele sau vacile, se poate realiza o scădere însemnată a cantităţii de gaz metan degajată în atmosferă” – a declarat unul dintre autorii studiului. Potrivit datelor statistice, în 2009 în Marea Britanie erau înregistrate 30 de milioane de oi care produceau împreună 20 de metri cubi de gaz metan pe zi. Pe lângă implicaţiile vizând deteriorarea climei globale, un alt efect negativ al emisiilor de gaze provenind de la animale este că acestea scad cu 12% producţia de lapte, afectând şi calitatea cărnii din abatoare. De aceea, specialiştii obişnuiau să adauge în hrana oilor antibiotice, tocmai pentru a se micşora cantitatea de metan emisă, însă Uniunea Europeană a interzis această practică în urmă cu patru ani.

Studiul realizat la Universitatea din Newcastle a identificat cinci tipuri de condimente – coriandru, şofran, turmeric, chimion şi scorţişoară -, care, prin mestecare sau adăugate ca soluţie în hrana oilor, de pildă, sunt capabile să reducă producţia de gaz metan din intestinele acestora. Potrivit experţilor, cel mai eficient este coriandrul, care poate reduce cu 40% producţia de metan, de la 14 ml/g de „mâncare” la 8ml/g. Analizele chimice realizate în timpul studiului sugerează că această proporţie mare de eficacitate se datorează nivelurilor ridicate de acizi graşi nesaturaţi aflaţi în compoziţia coriandrului.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...

Kickboxing pentru copii: beneficii, riscuri și alte sfaturi utile 

Kickboxul este un sport de contact care îmbină tehnici din box și karate. A luat naștere în anii ’60, în Japonia și Statele...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă