10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBoc: În luna iulie va fi efectuată o rectificare bugetară

Boc: În luna iulie va fi efectuată o rectificare bugetară

Boc nu a precizat ce sume vor fi redirecţionate, spunând că acestea vor fi stabilite „după nevoi”.

Aceasta va fi prima rectificare a bugetului pe 2010.

Premierul şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-au aflat, marţi, la Dărmăneşti, unde au vizitat atât zona în care au fost distruse opt locuinţe, cât şi zona în care au început deja lucrările de reconstrucţie, încurajându-i pe sinistraţi că până la iarnă vor avea casele refăcute, potrivit Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii vor fi ajutaţi cu materiale de construcţie pentru a-şi reface locuinţele, el precizând că banii vor proveni de la bugetul de stat, după ce „se va tăia de la educaţie şi sănătate”.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă