2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrimul centru de consiliere pentru părinţi

Primul centru de consiliere pentru părinţi

Organizaţia Salvaţi Copiii România inaugurează mâine la Bucureşti primul Centru de consiliere pentru părinţi. În cadrul centrului, căruia i se adăugă alte patru în oraşele Iaşi, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, principalele servicii oferite au în vedere consilierea individuală şi de grup pentru părinţi şi copii, pregătire şi consultanţă pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale, precum şi activităţi de informare şi educaţie desfăşurate în comunitate, la nivel urban şi rural. Deschiderea unor astfel de centre, prin proiectul „Towards positive healthy parenting in Romanian families/Părinţi competenţi, copii sănătoşi – Dezvoltare de servicii de parenting în România” şi cu sprijinul financiar al Islandei, Liechtenstein-ului şi Norvegiei, era absolut necesară.

Neglijarea, cea mai raportată formă de încălcare a drepturilor copilului

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, neglijarea minorului de către părinţi este forma de încălcare a drepturilor copilului cea mai des raportată. Peste 69% din totalul cazurilor de abuz asupra copilului raportate în 2009 au fost de neglijare. Concret, din cele 11.686 de cazuri de abuz înregistrate în 2009, 1.326 au reprezentat abuz fizic, 1.151 abuz emoţional, 572 abuz sexual şi 8.101 au fost de neglijare în familie.
La nivel naţional, cei mai nepăsători părinţi faţă de copiii lor sunt cei din regiunile de sud-est (24 % din totalul cazurilor raportate anul trecut). O explicaţie ar fi că aici sunt cei mai mulţi minori care au rămas singuri în urma plecării părinţilor lor la muncă, în străinătate. Părinţii din sud-est sunt secondaţi de cei din nord-est (peste 18 % din totalul cazurilor de neglijare).

Servicii publice gratuite

Centrele de consiliere pentru părinţi sunt servicii publice gratuite, dezvoltate la nivel comunitar. Îşi propun promovarea, dezvoltarea şi implementarea de servicii îmbunătăţite de parenting, pentru a asigura integrarea părinţilor într-un program de consiliere („parenting”) înainte ca dificultăţile din relaţia copil-părinte să îl plaseze pe minor într-o situaţie de risc. Nu este deloc o glumă neglijarea copiilor de către părinţi, un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2007 fiind un serios semnal de alarmă.
Astfel, potrivit datelor OMS, 20% dintre toţi copiii şi tinerii din Europa dezvoltă o problemă de sănătate mentală într-un anumit moment al copilăriei lor. Multe dintre problemele de sănătate mentală, sociale sau economice sunt legate de anumite disfuncţii la nivelul familiei. Abilităţile parentale nedezvoltate, conflictul familial, divorul etc. sunt factori de risc ce influenţează direct dezvoltarea copilului. Mai mult, pot creşte riscul ca unii copii să dezvolte probleme emoţionale şi comportamentale majore.
Centrele deschise de Organizaţia Salvaţi Copiii România beneficiază de echipe multidisciplinare, care au în componenţă psihologi, psihiatri, asistente medicale, asistenţi sociali, psihopedagogi. Serviciile oferite de specialişti au loc într-un mediu prietenos, accesibil şi, foarte important, nestigmatizat. Adresele centrelor sunt următoarele:

Bucureşti – str. Aviator Mircea Zorileanu nr. 43, sectorul 1, telefon: 021.224.24.52, fax 021.224.24.54

Iaşi – B-dul Chimiei nr. 35, bl. F1, sc. A3, parter, telefon 0232.21,17.26, fax 0232.22.27.26

Suceava – Str. Armenească nr. 41, telefon 0230.52.10.00, fax 0230.52.55.59

Târgu Mureş – Str. Poştei nr. 3, telefon 0265.250.121, fax 0265.250. 128

Cele mai citite

Țara din Europa care propune șapte ore suplimentare de muncă pe an fără plată

Guvernul francez, confruntat cu presiuni bugetare semnificative, a propus o măsură controversată care ar impune cetățenilor să lucreze șapte ore suplimentare pe an fără...

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Tunari, Ilfov: Incendiu la trei imobile. 10 autospeciale ale ISU intervin

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov. În momentul de față...
Ultima oră
Pe aceeași temă