Tangoul – o muzică stimulatoare şi sexy

Formaţia Gotan Project a venit pentru a treia oară în România şi, deşi evenimentul a fost programat în acelaşi weekend cu festivalul Sonisphere, concertul a fost sold-out. Pentru a treia oară! Iar după cum francezul Philippe Cohen Solal, argentinianul Eduardo Ma­karoff şi elveţianul Christoph H. Müller au afirmat înainte de concert, şi lor le place aici. S-a văzut şi pe durata spectacolului, când membrii trupei au întreţinut un dialog continuu cu spectatorii, în engleză dar şi în română, spre deliciul celor din sală. În aplauzele publicului, Gotan Project şi-a început recitalul cu piesa „Cuesta Abajo”, urmată de mult mai cunoscuta „Epoca”. Au reprezentat doar începutul unei călătorii muzicale unice de pe străzile din Argentina în cafenelele din Paris, călătorie susţinută de proiecţiile video semnate de Prisca Lobjoy. Lumina difuză, fumul, pro­iecţiile video, dialogurile au creat un spa­ţiu intim, în care trioul a interpretat aproape toate piesele ultimului lor album, „Tango 3.0″ – Tango Square, Tu misterio, De hombre a hombre sau La Gloria. Alături de ei, pe scenă, au urcat Lalo Zanelli, la pian, Facundo Torres la bandoneon, Ananta Roosens la vioară şi nu în ultimul rând excepţionala solistă Claudia Pannone.

Concertul celor de la Gotan Project a fost deschis de reprezentanţi ai şcolilor de dans din Bucureşti care, timp de aproape o oră, au dansat pe ritmuri de tango în faţa Sălii Palatului. M-am aşteptat ca dansul să continue şi în sală, în timpul concertului, mai ales că membrii formaţiei chiar au invitat spectatorii la dans. Deşi majoritatea prezentă în sală era formată din fani înfocaţi dar timizi ai trupei, toţi au preferat doar să privească spectacolul şi să se li­miteze la aplauze.

Înaintea concertului de la Sala Palatului, Philippe Cohen, Eduardo Makaroff Christoph H. Müller au acceptat să stea de vorbă cu presa din România şi vă invităm, mai jos, să citiţi interviul pe care Christoph Müller şi Eduardo Makaroff ni l-au acordat.

Sunteţi deja pentru a treia oară în România. Aţi început să ne îndrăgiţi?
Christoph H. Müller: A fost dragoste 
la prima vedere. Ultima dată când am fost în Bucureşti am avut ceva mai mult timp. Am văzut Bucureştiul, am fost la Casa Poporului, eram foarte curioşi să vedem cum arată. De data asta nu am avut prea mult timp. Aseară am fost la un restaurant cu un prieten român.
Eduardo Makaroff: Am fost şi la Facultatea de Arte de aici.

Sunt locuri despre care aţi auzit şi aţi vrea să le vizitaţi?
Christoph H. Müller: Da, Transilvania. Dar am venit de la Istanbul spre 
Bucureşti cu autobuzul şi am văzut destule locuri frumoase. Vorbesc 
de drumul de la graniţa cu Bulgaria.
Dar nordul e şi mai frumos, nu? Dacă 
aş avea ocazia, mi-ar plăcea să merg mai mult prin România, aş vrea să văd şi munţii.

Mulţi spun că tangoul este o muzică demodată, pentru nostalgici. Cum îl vedeţi dvs?
Christoph H. Müller: Aşa îl vedeţi voi. Mulţi oameni din Europa cred asta. Dar e mai mult o chestiune de ignoranţă, acum ritmul tangoului îl găseşti peste tot în Europa. Dar descoperind tangoul argentini­an am descoperit originalul, o muzică pentru suflet care nu este deloc învechită. E o muzică stimulatoare şi sexy. Ne-am luptat şi încă ne luptăm cu această prejudecată. Dar cred că şi pre­ju­decata asta începe să dispară. Gotan Project există de peste 10 ani. Între timp am călătorit peste tot. Am desco­perit mulţi oameni tineri care iubesc tangoul. Şi dansul şi muzica. Şi, de asemenea, noile forme ale tangoului.
Eduardo Makaroff: Cred că trebuie să facem diferenţa între cel argentinian şi adaptarea europeană. E ca atunci când noi, în Argentina, adaptăm rock-ul ame­rican sau britanic. Rock-ul nostru nu este la fel de bun precum cel original. La fel e şi cu muzica tango. Când, la fel ca rock-ul, mu­zica tango a devenit cun­os­cută în toată lumea, fiecare popor a „na­ţionalizat-o”. Au făcut cântece în propria limbă. Dar tango-ul european nu e aşa de subtil, aşa de dinamic, aşa de bun.

După lansarea primului album, 
aţi declarat că tangoul v-a schimbat viaţa. Cum stau lucrurile acum? 
Aveţi în continuare o relaţie specială cu tangoul ori a devenit o afacere?
Christoph H. Müller: Sigur că ne-a schimbat viaţa. Dar facem muzică de dragul muzicii, chiar dacă acum 
Gotan Poject e o trupă faimoasă. La început nimeni nu se aştepta să avem aşa mare succes. Nici măcar noi. A fost un experiment muzical, care a avut mare succes. Vrem să continuăm în acest spirit. Dacă doream să facem muzică comercia­lă asta şi făceam. Nouă nu ne pasă cât de comercială este, dacă se dă la radio sau nu. Oamenii povestesc unul altuia când le place ceva. Aşa am început să avem succes. La început, nu ne difuza nimeni la radio, cu excepţia lui Gilles Peterson. Nu ne dădea nimeni pe posturi comerciale. Şi nici acum nu ne difuzează. Cineva spunea, odată, despre noi că încercăm „să celebrăm muzica bună”, iar acesta îl conside­ram cel mai important lu­cru pentru noi. Sigur că ne place să avem succes, să mergem în turnee, să cântăm în faţa a cinci mii de oameni. Dar vom face aceeaşi muzică chiar dacă vom avea douăzeci de spectatori sau cinci mii.

În concerte puneţi mare accent şi pe elementele vizuale. De ce aţi optat pentru show-uri multimedia?
Christoph H. Müller: În muzica electro­nică video-urile au făcut parte mereu din program. Dar când am început noi cu turneele nu era un fenomen prea dezvoltat. Noi am început din prima cu efecte vizuale, dar nu într-un mod aşa de elaborat. Totuşi, nu le-aş numi „efecte vi­zuale”. Noi lucrăm cu o artistă video, Prisca Lobjoy, şi ceea ce face ea nu sunt „efecte”. Chiar vrem să evităm să folosim strict „efecte vizuale”. Căutam ceva mai poetic. Şi cred că asta face ea. În nici un caz nu ilustrează cu înregis­tră­ri video muzica. E alt nivel. E ca şi cum un alt scriitor ar scrie o altă parte a aceleiaşi poveşti. E ca o istorie paralelă a cântecelor. Nu e o ilustraţie. Şi asta e foarte important pentru noi, pentru că vrem să oferim publicului un alt nivel, unul complex. Video-urile oferă altceva cre­ierului, o altă informaţie pe care să o proceseze în timp ce aude muzica, simte ritmul. E o parte importantă a show-ului, ca oamenii să trăiască această experienţă ca pe o „că­lătorie”, să se scufunde în ea cu corpul, sufletul, auzul dar şi cu ochii. De aceea ne şi îmbrăcăm în costume, în stil clasic. În acelaşi timp folosim tehnologie foarte mo­dernă, dar şi instrumente tradi­ţio­nale ca bandoneonul, vioara, pianul. Asta ne place nouă: contrastul.

Există vreo legătură între conceptul „web 2.0″, show-urile multimedia şi numele ultimului album, „Tango 3.0″?
Christoph H. Müller: Categoric. Ideea e de a duce tangoul spre viitor. Dacă web-ul acum este 2.0, în viitor va deveni 3.0. Asta am vrut: confruntarea a ceva „vechi”, ca tangoul, cu ceva nou. Apoi, este albumul cu numărul trei, noi suntem trei, aşadar e un număr magic.

Cum vedeţi tangoul în viitor?
Christoph H. Müller: Tangoul e diferit de genul de muzici care vin din diferite părţi ale lumii. Nu e muzică folclorică sau etnică. E un tip special de muzică a secolului XX. Puteţi să o comparaţi mai degrabă cu jazz-ul, blues-ul sau rock-ul. E cunoscută peste tot. Când mergem în Japonia, Noua Zeelandă, România sau Finlanda, toată lumea ştie deja ce este acela tango. Are o calitate universală. Deci şi viitorul lui e garantat. Vorbeşte o limbă pe care o înţelege toată lumea.

Concertul a fost organizat de Events.