Fie că eşti turist sau investitor, Bulgaria îţi poate oferi imposibilul: calitate superioară la preţuri derizorii. De altfel, nu puţini sunt turiştii care s-au transformat în investitori în ţara vecină, unde au ales să îşi cumpere locuinţe. Astfel, au loc de cazare gratuit atunci când merg în vacanţă, iar în restul timpului, pot face bani frumoşi din închirierea proprietăţii.
Apetitul pentru afaceri imobiliare este inerent dacă apuci să arunci ochii pe preţurile apartamentelor în zonă. Acum este un moment mai bun ca niciodată pentru asemenea achiziţii. Criza economică a tras mult preţurile în jos, iar investitorii simt potenţialul momentului. În luna aprilie a fost atins minimul, când tranzacţiile se făceau la un preţ mediu de 460 euro/mp pentru apartamentele din ansamblurile rezidenţiale noi. O garsonieră nouă, finalizată, se vinde cu 9.000 euro. Dezvoltatorii care vor să vândă repede oferă tot soiul de oferte avantajoase. Astfel, un apartament de lux la bulgari costă cât o garsonieră confort doi la noi. Unde mai pui că banii pot fi recuperaţi cu rapiditate din închiriere! „Un apartament nou de lux la standard de 4 stele, 60 mp, la preţ total 400 euro/mp, preţ final 24.000 euro, produce un venit pe sezon din închiriere în regim hotelier între 3.000 – 6.000 euro, în funcţie de zonă, depărtare faţă de mare şi dotări.”, declară Daniel Popa, director executiv BulgariaInvest.
Investitorii străini atraşi de piaţa imobiliară din Bulgaria
După vest europeni, a venit acum rândul est-europenilor să facă investiţii pe piaţa imobiliară bulgară. Interesul cetăţenilor din spaţiul ex-sovietic este enorm, diverşi analişti imobilari bulgari sugerează ca sunt între două şi patru milioane de potenţiali clienţi din Rusia interesaţi să investească, în această perioadă, în Bulgaria.
„Începând cu luna mai 2010, cumpărătorii străini (ruşi, germani, nordici, polonezi, români) au început să revină tot mai puternic în piaţă, preţurile fiind pe un trend uşor ascendent în momentul de faţă.”, continuă Daniel Popa.
Într-un top al proprietarilor străini în Bulgaria, românii sunt pe locul 4, după cetăţenii persoane fizice din Marea Britanie, Rusia şi ţările scandinave.
Apartamentele finalizate şi mobilate, în topul preferinţelor
Şi terenurile se vând la preţuri bune în Bulgaria, dar parcă nu merită efortul. Nu are rost să cumperi un teren pe care să te apuci să construieşti, când poţi lua totul de-a gata la un preţ la fel de bun. Şi fără bătaia de cap pe care o implică demararea unei construcţii. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că atunci când achiziţionezi o locuinţă deja ridicată, poţi începe să faci bani din închirieri imediat. Căci cei interesaţi de închiriere, sunt mulţi.
„Cei care vor să se bucure de libertate şi să îşi aleagă singuri programul aleg să închirieze un apartament în complex rezidenţial nou. Costul pe noapte pe turist este uneori chiar şi de cinci ori mai mic decât în cazul unui hotel (7 euro/noapte/persoană cazare în apartament nou închiriat în regim hotelier, faţă de 35 euro/noapte/persoană cazare în iulie-august la hotel de 4 stele, fără all-inclusive)”, susţine Daniel Popa.
Iar vremurile turismului pe litoralul bulgar se anunţă a fi bune şi de aici înainte. Odată cu creşterea renumelui de destinaţie preferată printre români, anul acesta se aşteaptă în continuare o creştere cu aproximativ 25% a numărul de turişti români. În total, Bulgaria are anual 8,5 milioane de turişti străini pe litoral.