Democrat-liberalii încă mai caută un şef pentru televiziunea publică, după ce consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a refuzat oferta premierului Boc.
Noile conduceri ale SRTV şi SRR ar trebui să primească marţi votul Parlamentului, însă principalul partid de guvernământ nu s-a decis încă asupra unui nume pentru şefia TVR. Tot ce ştiu este că pe Rodica Culcer o vor şefa Departamentului de Ştiri.
Oricum, atât preşedintele director general cât şi membrii Consiliilor de Administraţie de la radio şi televiziune vor fi numiţi după vechea lege de funcţionare. Conducerea celor două Camere ale Parlamentului aşteaptă astăzi lista candidaţilor pentru şefiile şi Consliile de Administraţie ale TVR şi RRA.
Lăzăroiu i-a spus pas lui Boc
După ce jurnalistul Robert Turcescu a refuzat oferta PDL de a prelua conducerea postului public de televiziune, şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu i-a spus pas lui Emil Boc. Argumentul lui Lăzăroiu fost că instalarea lui în fruntea TVR ar fi fost interpretată de opinia publică şi opoziţie ca o încercare de politizare a televiziunii. Întrebată de ce întârzie atât de mult cu găsirea unui şef, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, şefa Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a afirmat că acesta este efectul unei legi proaste. „Nu avem nici un criteriu după care să alegem un om potrivit, singurul criteriu este cel politic. Avem o listă de mai multe nume pe care o vom analiza în Biroul Permanent al partidului şi să vedem cine rămâne”, ne-a declarat Turcan. Deocamdată, pedeliştii au întocmit o listă cu nume favorite pentru cele trei posturi care revin partidului în Consiliul de Administraţie al TVR. Florin Călinescu, Andreea Pora, Stere Gulea şi Andi Lăzescu sunt cotaţi cu cele mai mari şanse, însă o decizie finală urma să fie luată, aseară, de conducerea din Modrogan.
Cine vor fi angajaţii din Consiliile de Administraţie
Salariaţii din TVR şi-au ales vineri reprezentanţii în Consiliul de Administraţie (CA): Sorin Burtea, membru şi în precedentul CA, şi Traian Bărbulescu, directorul studioului teritorial Craiova. În afară de cei doi membri titulari, angajaţii postului public de televiziune au mai ales, din cei 23 de candidaţi înscrişi pe liste, şi doi membri supleanţi: Constantin Dani, regizor muzical, şi pe regizorul Cornel Mihalache.
La Radioul Public, reprezentanţii angajaţilor în Consiliul de Administraţie au fost votaţi încă de la începutul lunii aprilie. Astfel, membri titulari sunt: Adrian Moise, care a mai deţinut această poziţie, şi preşedintele sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Daniela Ciobanu şi Răzvan Dumitrescu vor fi supleanţii acestora în CA, în urma alegerilor organizate în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).
Depolitizarea televiziuniişi radioului public a eşuat
Partidele şi-au împărţit săptămâna trecută, în funcţie de procentele deţinute în Parlament, numărul posturilor din CA-urile SRR şi SRTV. Cum modul de atribuire a mandatelor se face şi acum tot după vechea lege de funcţionare a celor două instituţii, Parlamentul este aşteptat să voteze fără probleme în plenul reunit conducerea posturilor publice de radio şi televiziune în şedinţa de marţi
O încercare de schimbare a regulilor de la TVR şi RRA a avut pedelista Raluca Turcan, dar proiectul ei de lege, amânat şi blocat ani de zile, a fost recent respins de comisia de profil din Senat şi ulterior respinsă de plen. Contestatarii legii spun că deşi proiectul a fost lăudat pentru că propunea înlăturarea partidelor din ecuaţie, el propunea de fapt doar o depolitizare de formă, fără perspective de profesionalizare a posturilor publice.
Astfel, pentru Consiliul de Administraţie al fiecărei instituţii, preşedintele României trebuie să trimită câte două propuneri – pentru un loc de titular, respectiv un loc de supleant; Academia Română – câte două; la fel Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România; Uniunea Teatrală din România; Uniunea Cineaştilor din România. De asemenea, maghiarii din Parlament ar fi avut dreptul să facă propuneri, minorităţile şi personalul de specialitate din SRTV şi SRR. Adică, nimic fundamental nou faţă de legea în vigoare.Tot Parlamentul ar fi urmat să voteze componenţa CA-urilor după ce şefii acestor Consilii primeau votul aleşilor. Modificările aduse de senatori au fost contestate de organizaţii de media şi ONG-uri, care cereau revizuirea acestora. După respingere, va fi nevoie de iniţierea unui nou proiect de lege, care să reia toată procedura parlamentară, care ar putea dura şi ani de zile.