Un robot capabil să imite gândirea umană şi să răspundă corect la întrebări complicate sau cu jocuri de cuvinte nu mai face parte din domeniul science fiction. Ultimul proiect al celor de la IBM poartă numele de Watson şi este un computer super-avansat care poate concura în cadrul emisiunilor de cultură generală, în cazul de faţă show-ul „Jeopardy!”, din Statele Unite, scrie The New York Times.
În ultimii trei ani, oamenii de ştiinţă de la IBM au dezvoltat ceea ce se aşteaptă a fi cel mai avansat robot care răspunde la întrebări, capabil să înţeleagă o întrebare pusă în vorbirea umană de zi cu zi- „limbajul natural”, cum îl numesc cercetătorii- şi să răspundă precis, factual. Cu alte cuvinte, trebuie să facă mai mult decât ce fac motoarele de căutare, adică doar să îndrume spre un loc unde se găseşte răspunsul: trebuie să nominalizeze singur răspunsul corect.
Oamenii de ştiinţă au considerat mult timp acest tip de inteligenţă artificială ceva de neatins. Firmele de software şi oamenii de ştiinţă au produs sisteme de răspuns la întrebări timp de ani buni, dar acestea au fost limitate la întrebări simple. Nimeni nu s-a gândit vreodată ca robotul să participe la emisiunea Jeopardy!, pentru că experţii au presupus că până şi pentru inteligenţa artificială de ultima oră jocul ar fi prea greu: indiciile sunt prea încurcate şi aluzive, iar aria subiectelor este prea întinsă.
Cu Watson, IBM susţine că a rezolvat această problemă şi vrea să dovedească acest lucru la TV. Producătorii showului au fost de acord ca Watson să concureze împotriva celor mai buni jucători de până acum. Pentru a testa capacităţile robotului împotriva oamenilor, IBM a ţinut meciuri live încă de iarna trecută. Au închiriat o cameră de conferinţe şi au recreat decorul showului, apoi au angajat o gazdă pentru concurs: Todd Alan Crain, prezentator la Onion News Network.
Tehnic vorbind, Watson nu era în cameră, ci un etaj mai sus, conectat la servere care lucrau la o viteză de mii de ori mai mare decât un calculator normal. Pe parcursul existenţei sale de trei ani, Watson a stocat conţinutul a zeci de milioane de documente, care acum puteau fi accesate pentru a răspunde la întrebări despre aproape orice. Watson nu este conectat la Internet. La fel ca şi competitorii Jeopardy!, ştie doar ce are în memorie. În timpul meciurilor de departajare, robotul a primit întrebările în formă electronică în acelaşi moment în care au fost vizibile şi pentru jucătorii umani. Pentru a răspunde, Watson a vorbit printr-un sistem de sintetizare a vocii, amplasat pe platoul showului. Robotul a răspuns corect la întrebarea pusă în timpul showului şi a câştigat concursul. „Watson este noul nostru campion”, a spus Crain.
Concurenţii Jeopardy!, speriaţi de Watson
Acesta a fost doar începutul. În restul zilei, Watson a avut de trecut probe grele, câştigând patru din cele şase jocuri. S-a dovedit a fi remacabil în jocul de trivia, răspunzând atât la întrebări din cultură, tehnologie, ştiinţă, dar şi la întrebări cu jocuri de cuvinte.
La sfârşitul zilei, cei şapte adversari au fost impresionaţi şi chiar uşor enervaţi de Watson. S-au făcut câteva referiri la Skynet, sistemul computerizat din filmele „Terminator”, care ajunge să fie conştient de sine şi decide că umanitatea ar trebui distrusă. „Eu şi soţul meu am vorbit despre rolul meu în situaţia asta”, a spus Samantha Boardman, una dintre concurente. „M-am întrebat dacă în felul acesta îl voi ajuta să devină conştient de sine”. Computerul a învins-o de trei ori. „Joacă pentru a câştiga. El chiar ia totul foarte în serios”, a spus Boardman.
Trăim într-o eră în care maşinile sunt din ce în ce mai inteligente. În ultimii ani, inginerii au atins zone care odată păreau apanajul exclusiv al oamenilor, cum ar fi recunoaşterea vocii sau motoarele de căutare. Dar IBM a încercat dintotdeauna să depăşească limitele umanităţii. În 1997, supercomputerul companiei, Deep Blue, l-a bătut pe maestrul la şah Garry Kasparov, acţiune care a generat o publicitate enormă pentru IBM. Totuşi, nu au realizat un produs care să intre pe piaţă, pentru ca ar fi generat un profit foarte mic. La jumătatea anilor 2000, compania căuta un alt proiect, care să producă un efect similar, dar, de data aceasta, voiau „o mare provocare”, care ar răspunde unei nevoi globale.
Când un angajat IBM a sugerat inventarea un robot care să răspundă la Jeopardy! ,a fost imediat luat peste picior. În cazul Deep Blue, robotul putea juca perfect şah, pentru că este un sport perfect logic, cu reguli simple, reductibil la matematică, însă regulile limbajului sunt mult mai încurcate.
Roboţii similari inventaţi până în acel moment erau capabili să răspundă la întrebări formulate foarte simplu, iar soluţiile oferite erau în proporţie de cel mult 70% corecte. De aceea, întrebările de la Jeopardy! păreau ceva de neatins. În plus, răspunsul trebuia dat în câteva secunde, iar astfel de maşini aveau nevoie de câteva minute să găsească un răspuns.
„Reacţia a fost una la care mă aşteptam: Uită de asta, e prea greu, în nici un caz nu o poţi face”, a spus David Ferrucci, senior manager la IBM, care conduce proiectul Watson.
Ferrucci nu a fost nicioadata un mare fan al showului, dar s-a ambiţionat să revolutioneze sistemele robotizate de răspunsuri şi să atingă limita SF.
„Computerele din Star Trek răspundeau la întrebări. Înţelegeau ce întrebi şi dădeau exact răspunsul de care aveai nevoie. Când o să ajungă un computer real în acest punct? Aceasta este întrebarea mea”, a spus Ferrucci.
Watson, personalizabil pentru orice domeniu
Misiunea cu adevărat grea a computerelor este să înţeleagă şi să decodifice aluziile şi conotaţiile din limbajul uman. Experţii în IT au încercat să creeze sisteme care să coreleze informaţii, prin înregistrarea datelor despre lume împreună. „Totuşi, dacă ai introduce toate jocurile de cuvinte sau legături cu privire la toate subiectele cunoscute de om, ai constata că ai de făcut, de fapt, o treabă imposibilă- este ca şi cum ai încerca să fierbi un ocean”, a spus Ferrucci.
Marea schimbare în inteligenţa artificială a început în urmă cu 10 ani, când oamenii de ştiinţă au început să folosească statistici pentru a analiza cantităţi mari de documente, precum cărţile sau articolele de ziar. Au scris algoritmi care ar putea lua orice subiect, apoi să îl coreleze cu cele mai des sau mai rar asociate expresii.
În teorie, acest timp de statistică computerizată era de mult posibilă, dar nu era deloc practică. Computerele nu erau suficient de rapide şi memoria era limitată, deci era foarte dificil să pui milioane de documente într-un calculator. Toate aceste lucruri s-au terminat în anii 2000. Memoria a devenit mult mai ieftină, iar cantitatea de informaţie online a explodat, după ce milioane de oameni au scris bloguri şi referinţe pe Wikipedia, despre tot şi toate. În plus, instituţiile media şi academice au început să îşi posteze online conţinutul.
Totuşi, cele mai bune sisteme care răspundeau la întrebări nu erau nici pe departe capabile să participe la Jeopardy!. În 2006, Ferrucci a testat cel mai avansat sstem IBM, dându-i 500 de întrebări din showurile trecute. Rezultatele au fost sumbre. Din cele câteva răspunsuri oferite, doar 15% au fost corecte. Oamenii erau destepţi şi rapizi, iar robotul IBM încet şi prost.
„Oamenii rezolvă totul în câteva secunde. Înţeleg întrebarea, o decodifică, o interpretează corect, caută în memorie şi dau răspunsul, totul instant”, a spus Ferrucci.
„Nu vreau să mă încurc cu lucruri mici. Vreau să depăşesc limitele. Dacă Watson ar câştiga la Jeopardy!, ar putea deveni la scurt timp personalizat pentru alte domenii”, şi-a motivat Ferrucci amibitia.
Succesul lui Ferrucci nu a fost rezultatul unei noi tehnici uimitoare de analizare a limbajului. De fapt, multe dintre tehnicile folosite erau deja cunoscute de oamenii de ştiinţă. Un amănunt care a făcut diferenţa a fost viteza şi memoria enormă a lui Watson. Echipa lui Ferrucci a introdus milioane de documente pentru a crea o memorie de bază, inclusiv materiale academice, dicţionare, enciclopedii sau romane.
Viteză lui Watson îi permite mii de moduri de a aborda simultan un indiciu „Jeopardy”. Cele mai multe astfel de sisteme se bazează pe o mulţime de algoritmi, dar Ferrucci a decis că acesta este motivul pentru care nu funcţionează: nici un algoritm nu poate simula abilitatea umană de a analiza limbajul şi faptele. În schimb, Watson foloseşte mai mult de o sută de algoritmi în acelaşi timp, pentru a analiza o întrebare în diferite moduri, generând mii de soluţii posibile. Alt set de algoritmi aranjează apoi aceste răspunsuri. De exemplu, dacă mai mulţi algoritmi care lucrează în direcţii diferite generează acelaşi răspuns, este foarte probabil să fie cel corect.
Avantajul robotului în faţa umanităţii: nu uită nimic
Cei de la Jeopardy! au fost surprinşi când li s-a propus ca Watson să concureze, pentru că era o premieră, dar au acceptat repede provocarea. „Era vorba de IBM, i-am luat în serios. Avuseseră experienţă cu Deep Blue şi jocul de şah care a devenit legenda”, a spus Harry Friedman, producător executiv al emisiunii.
Când au fost puşi prima dată în situaţia de a juca cu Watson, concurenţii s-au temut că nu au nici o şansă. Memoria umană este fragilă, iar în jocurile cu miză mare, oamenii se pot panică şi pot să nu îşi aducă aminte amănunte. Watson nu are acest defect, pentru că nu uită lucruri.
Totuşi, oamenii îl învingeau tot timpul la viteza cu care declanşau butonul de răspuns, din cauza modului în care este construit jocul. Când era dat un nou indiciu, apărea pe un ecran, vizibil tuturor. Watson primea textul în acelaşi moment. Concurenţii nu aveau voie să atingă butonul până când gazda nu termină de citit întrebarea, adică şase sau şapte secunde.
Oamenii au folosit acest timp pentru a-şi da seama dacă răspunsul pe care îl au în minte este bun, iniante să apese butonul. De multe ori, cele şase-şapte secunde nu erau suficiente pentru Watson, pentru că Ferrucci l-a programat să nu declanşeze butonul până nu ajunge la un răspuns cu un nivel înalt al probabilităţii de a fi corect. Din acest motiv, robotul este în dezavantaj, pentru că jucătorii apasă butonul cât de curând posibil, chiar şi dacă nu ştiu încă răspunsul. Regulile jocului le oferă cinci secunde să răspundă, timp în care se mai pot gândi.
Ferrucci a refuzat să vorbească despre punctele slabe ale lui Watson. Este conştient de ele, pentru că echipa sa face o analiză a erorilor după fiecare meci, înregistrând cum şi de ce a greşit robotul. Inginerii programatori au concluzionat că, cel mai probabil, punctul slab al lui Watson îl reprezintă indiciile încurcate, aluzive. „Un poet italian obscur este un răspuns uşor pentru Watson, penru că nu are cum să uite nici un nume. Dar Jeopardy! tinde să aibă multe jocuri de cuvinte, şi acest lucru va fi o provocare”, a spus Peter Norvig, director de cercetare la Google. Totuşi, uneori se poate observa la Watson flerul uman de a desluşi indicii.
Marele avantaj al lui Watson nu este memoria perfectă sau viteză uluitoare, ci lipsă de emoţii. „Ca să te descurci la un astfel de concurs trebuie să îţi stăpâneşti emoţiile”, a spus Bob Harris, de cinci ori campion al emisiunii.
Computerele vor ajuta oamenii să ia decizii
Ferrucci spune ca echipa sa va continuă să il îmbunătăţească pe Watson, lucru din ce în ce mai dificil. „Când am început, adăugăm un algoritm şi îi îmbunătăţeam performanţa cu 10-15%. Acum, dacă obţinem jumătate de procent, este o îmbunătăţire bună”.
IBM plănuieşte să vândă versiuni Watson companiilor, într-un an sau doi. John Kelly, şeful laboratoarelor de cercetare IBM, spune că robotul ar putea ajuta factorii de decizie să aibă acces la materiale enorme în doar câteva secunde.
„Vreau să creez o versiune medicală. Problema acum este că noile proceduri şi terapii sunt generate atât de rapid încât doctorii nu pot asimila totul”, a spus Kelly.
„Îmi doresc să îl implemenez în orice industrie în care timpul este critic şi este nevoie de informaţii exacte, foarte repede. Computerele nu trebuie să mai fie doar maşini de calculat, ci să îmbunătăţească inteligenţa oamenilor care trebuie să ia decizii”, a mai spus Kelly.
La început, un sistem Watson ar putea costa câteva milioane de dolari, pentru că are nevoie de cel puţin un server IBM, în valoare de un million de dolari. Dar Kelly este de părere că în 10 ani, un creier artificial ca Watson ar putea funcţiona pe un server mult mai ieftin, pe care şi l-ar putea permite orice firmă mică, şi apoi, după alţi câţiva ani, pe un laptop.
Unii cercetători sunt însă de părere că Watson are limitări serioase, care ar putea dăuna capacităţii lui de a se confrunta cu lumea reală. Poate analiza texte şi trage o concluzie de bază din datele pe care le găseşte- spre exemplu, dacă un eveniment s-a petrecut după sau înaintea altuia- dar multe dintre întrebări necesită o formă complexă de analiză.
„Nu cred că Watson răspunde de fapt la întrebări, nu este deloc precum computerul din Star Trek”, a spus cercetătorul Stephen Wolfram. Watson nu poate produce un răspuns care necesită judecată. Nu poate oferi un răspuns original, unic, la întrebări precum „Care este cea mai bună companie high-tech pentru investiţie?” sau „Când va fi pace în Orientul Mijlociu?”. Tot ce face este să caute materiale în baza de date care să aibă legătură cu subiectul şi apoi să compună un text care pare să fie un răspuns statistic. Prin urmare, Watson nu va replica inteligenţa umană.
În cel mai bun caz, Ferrucci crede că Watson ar putea simula unele dintre modalităţile prin care creierul uman procesează limbajul: foloseşte mai multe părţi diferite în acelaşi timp, implicând miliarde de neuroni de fiecare dată când vorbim sau ascultăm. „Nu sunt un cercetător în neurologie, deci este doar o speculaţie”, a spus Ferrucci, dar abordarea lui Watson- tratarea unei întrebări în mii de feluri diferite- poate fi de succes tocmai penttru că este asemănătoare. Robotul nu dă pur şi simplu un răspuns, ci o soluţie bazată pe similarităţi cu lucrurile la care a fost expus.
Tocmai de aceea, Watson a părut cel mai uman nu când a jucat fără cusur, ci când a greşit. Mulţi dintre adversarii umani au simpatizat computerul când greşea- fie interpreta greşit indiciul, fie făcea erori ciudate, cum fac şi oamenii.
În timpul unui joc, categoria era, întâmplător, IBM. Întrebarea părea foarte uşoară pentru un computer, iar răspunsul era chiar IBM. Din motive necunoscute, Watson a greşit. Totuşi, la întrebarea „Numele de familie al lui Thomas Sr. şi Jr, care au condus IBM pentru mai mult de 50 de ani”, robotul a răspuns, cu vocea sintetizată, „Watson”, iar spectatorii, în mare parte angajaţi IBM, au inzbucnit în urale şi aplauze.
Despre Jeopardy!
Jeopardy! este un concurs american televizat cu subiecte precum istorie, literature, arte, cultură pop, ştiinţă şi sport. Showul are o strucutra unică: participanţii primesc indicii sub formă de răspunsuri, iar ei trebuie să răspundă cu o întrebare. Spre exemplu: „A scris Luceafărul”, iar concurentul trebuie să spună „Cine este Mihai Eminescu?” Emisiunea a fost creată de Merv Griffin în 1964 şi este produsă de Sony Picture Television.
