3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialMirajul limbilor străine rare

Mirajul limbilor străine rare

Cei mai importanţi patru factori care determină preferinţa studenţilor pentru o anumită facultate sunt: interesul pentru domeniu, dorinţa de a cunoaşte, dorinţa de a avea venituri mari şi prestigiul de care se bucură la nivel public facultatea. Reuşita în viaţă nu ar fi determinată nici de studiile universitare, dar nici de reţelele sociale, se arată într-un raport al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Doar 29% dintre studenţi consideră, în mare şi foarte mare măsură, că pentru a reuşi în viaţă trebuie să termini o facultate. În ceea ce priveşte contribuţia instituţiilor de învăţământ la inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii, studenţii consideră că facultăţile sunt preocupate să le ofere burse de studii (69%) şi stagii de practică (57%).

Importanţa diplomei

Diploma de studii este, de asemenea, înalt valorizată de studenţii cuprinşi în cadrul eşantionului: 69% dintre aceştia consideră că diploma pe care o vor obţine este un indicator al cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite în facultate, iar 57% cred în mare şi foarte mare măsură că aceasta îi va ajuta să obţină mai uşor un loc de muncă. Continuarea studiilor prin accesarea ciclului II – masterat reprezintă o preferinţă exprimată de 88% dintre studenţi (75% studii de masterat în ţară, iar 13% în străinătate), în timp ce 43% dintre cei chestionaţi iau în calcul şi înscrierea în ciclul studiilor doctorale.

Matematica şi statistica

Pentru cei care se orientează către zona ştiinţelor exacte, specialiştii în resurse umane sunt de părere că absolvenţii facultăţilor de matematică, statistică sau cibernetică sunt căutaţi pentru poziţii în IT sau care implică lucrul cu bazele de date. „Com­paniile mari, multinaţionalele, vor continua să caute absolvenţi din aceste domenii, pentru a-i dezvolta în rolurile care presupun analiza, lucrul cu aplicaţii, baze de date”, precizează Iulia Lazea, senior consultant la HART Human Resource Consulting.
Nu la fel de bine se prefigu­rează însă viitorul pentru cei care sunt tentaţi de ştiinţele uma­niste. „Observ că un accent mai mare este pus pe limbile străine, întrucât majoritatea poziţiilor necesită cunoaşterea a cel puţin unei limbi de circulaţie internaţională”, spune Iulia Lazea care ar fi opţiunea în această zonă.
„Sigur, sunt şi posturi specializate de traducători/translator, însă, odată cu acest context de criză, numărul acestora a fost diminuat”, conchide consultantul HART. Pe viitor se va pune şi mai mare accent pe utilizarea limbilor străine, mai ales pe cele de circulaţie restrânsă, cum ar fi ceha, suedeza, atât pentru poziţii în call center, cât şi în companii de outsourcing.

Prea mulţi absolvenţi de comunicare

Alexandra Oana, senior recruiter la Von Consulting, este de părere că pe specializarea ştiinţe sociale şi politice (Sociologie, Ştiinţe politice, Relaţii internaţionale, Psihologie, Comunicare) sunt posturi şi cerere pe piaţă în continuare, însă numărul mare de absolvenţi oferă companiilor posi­bilitatea unor procese de selecţie mai riguroase.
„Prin urmare, absolvenţii de ştiinţe sociale vor întâmpina dificultăţi în găsirea unui post în domeniu”, spune Alexandra Oana. Consultantul HART adaugă că, de câţiva ani sunt căutaţi absolvenţii de psihologie, sociologie, comunicare, pentru a fi dezvoltaţi în domenii precum resursele umane, relaţiile publice. „Pe de altă parte, în domeniul public, sunt căutaţi specialişti care să contribuie la alinierea cu standardele şi schimbările im­puse la aderarea la Uniunea Euro­peană”, adaugă Lazea.

Avocatura, pe linia de plutire

În prezent, poziţiile de executori bancari şi ­avocaţi sunt căutate, întrucât companiile se orientează foarte mult pe securizarea poziţiei actuale, pe controlul mai bun al riscurilor acoperite prin contracte, precum şi spre ­eficientizarea costurilor (recuperarea ­datoriilor, asigurarea unui flux de numerar în companie.
„Odată cu criza, au apărut din ce în ce mai multe situaţii de neplată sau întârziere a plăţilor, încât companiile sunt nevoite să apeleze mai des la specialişti cu studii juridice”, spune Iulia Lazea.
„Vor păstra ­trendul crescător pe care l-au avut până acum. Atât ca practicanţi individuali, cât şi în cadrul companiilor, posturile au o direcţie ­crescătoare. Din ce în ce mai multe companii multinaţionale sunt interesate de a avea în interior specialişti juridici. Pe de altă parte, în contextul crizei economice apar foarte frecvent situaţii care necesită consiliere juridică”, adaugă consultantul Von Consulting.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă