18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBulgaria va creşte vârsta de pensionare cu trei ani

Bulgaria va creşte vârsta de pensionare cu trei ani

Bulgarii trebuie să lucreze cu trei ani în plus pentru a beneficia de pensii întregi. Guvernul de la Sofia a decis să crească vârsta de pensionare, începând cu 1 iulie 2011 vârsta de pensionare cu trei ani, a anunţat marţi ministrul pentru servicii sociale, Totiu Mladenov, citat de NewsIn.

Astfel, femeile vor trebui să muncească timp de 37 de ani înainte de a ieşi la pensie, iar bărbaţii 40 de ani. „Aceasta este opţiunea cea mai acceptabilă. Însă nu este decizia finală. Vor continua discuţiile, iar decizia va fi luată prin consens”, a spus directorul Institutului naţional pentru securitate socială, Hristina Mitreva, citată de novinite.com.

Oamenii care continuă să muncească după ce trec de vârsta legală de pensionare vor primi câte 3% în plus la pensie pentru fiecare an suplimentar.

Cei care au ajuns la vârsta de pensionare, adică 60 de ani pentru femei şi 63 de ani pentru bărbaţi, dar au lucrat numai timp de 34, respectiv 37 de ani, vor avea dreptul să se retragă, dar pensia lor va fi redusă cu 2,4% pentru fiecare an nelucrat.

Mladenov a anunţat şi că Guvernul va mări pensia în 2011, precizând că anul acesta nu este prevăzută nicio indexare, din cauza crizei economice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă