Trupa irlandeză The Cranberries va concerta pentru prima dată în România la Bucureşti, pe 20 iulie, pe stadionul de rugby „Iolanda Balaş Söter”. Înaintea concertului, chitaristul Noel Hogan a vorbit, pentru România Liberă, despre reunirea trupei şi despre proiectele viitoare.
După o pauză de aproape şapte ani, The Cranberries revin cu un nou turneu în America şi Europa, „Reunion Tour”. The Cranberries, celebra trupă de rock alternativ irlandeză, a făcut furori şi în România în anii ’90 cu hituri precum „Zombie” şi „Ode to My Family”.
Grupul Cranberries s-a reunit după o lungă pauză. Este o reunire conjuncturală? Plănuiţi să scoateţi un album?
Intenţionăm să continuăm turneul până la final de an, apoi vrem să lansăm un album, probabil în prima parte a anului viitor.
„La Bucureşti vom cânta multe dintre piesele mai vechi”
Publicul român cunoaşte Cranberries prin albumele din prima jumătate a anilor ’90, până la „To the Faithful Departed” (1996). Concertul de la Bucureşti va insista asupra acestora sau asupra celor mai noi?
Vor fi piese de pe toate albumele. Vom include multe dintre piesele mai vechi, ne străduim să facem un mix cât mai reuşit între cele cinci albume, pentru fanii care vin la concert.
„Un public care nu ne-a mai văzut e foarte participativ”
În luna mai, trupa şi-a amânat o parte din concerte din cauza laringitei care a afectat corzile vocale ale solistei, Dolores O’Riordan. Ar putea cauza boala probleme concertului de la Bucureşti?
Orice e posibil, şi mergând pe un drum neted poţi să-ţi rupi braţul sau piciorul. Dar acum totul merge bine, Dolores e în formă.
Ce are particular publicul din estul Europei? Ce lucruri cunoaşteţi despre România?
Ideea e că nu prea am călătorit în partea aceasta a lumii, aşa că să ajungem acolo va fi minunat. Un public care nu ne-a mai văzut înainte sau nu ne-a văzut demult este extraordinar, e foarte participativ, iar noi ne hrănim cu energia aceea. Până acum am mers, în principal, în America de Nord şi restul Europei, aşa că suntem nerăbdători faţă de ceea ce va urma. Încercăm să vedem cât de mult putem, când ajungem pentru prima oară într-o ţară, aşa că şi la voi sperăm să avem timp pentru mai mult decât show-ul nostru.
„Nu suntem o trupă cu mesaj politic”
Au piesele Cranberries mesaj politic sau este doar entertainment? Dacă da, ce cauze sprijină? Globaliste şi ecologiste ca U2 sau localiste şi specific irlandeze ca Sinead O’Connor?
Ei bine, în cea mai mare parte este doar entertainment. Sunt şi câteva piese care au şi substrat politic, dar nu este o direcţie pe care să punem accent. Când totuşi se întâmplă, poate fi vorba de ceva ce am văzut ori am simţit într-o anumită situaţie, dar nu suntem o trupă cu mesaj politic. De fapt, nici nu am discutat vreodată aşa ceva, cred că nu am cădea de acord nici măcar noi patru asupra temelor, e vorba doar de ce simte fiecare. Dacă un cântec are un subiect, atunci chiar despre acel lucru este vorba. Părerile politice le păstrăm pentru noi.
Există un specific al trupelor irlandeze, care să le individualizeze de cele englezeşti?
E greu de spus, deoarece, când eram mic, ascultam în principal trupe britanice şi este imposibil ca un asemenea fapt să nu-şi fi pus amprenta pe ceea ce am făcut ulterior din punct de vedere muzical. E greu de evidenţiat diferenţa exactă, pentru că evident există una însemnată, mulţi spun că o aud clar în ceea ce cântăm, dar eu nu pot să spun exact care este.
Cât de greu este pentru o trupă irlandeză să obţină notorietate trecând prin industria muzicală britanică? E un avantaj sau un dezavantaj să fii irlandez?
De fapt, cred ca a fost chiar un avantaj. Am vândut albume în toată lumea şi am fost întâmpinaţi cu cronici favorabile peste tot. Oricum ai privi lucrurile, cu siguranţă nu a fost un dezavantaj. Dar, dacă stau să mă gândesc, probabil atunci când trupe ca Thin Lizzy şi U2 au pătruns pe piaţă le-a fost ceva mai greu.
Şapte ani de proiecte personale
The Cranberries este formată din Dolores O’Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bass) şi Fergal Lawler (tobe). Grupul a luat naştere în 1989, sub numele iniţial de „The Cranberry Saw Us”. Pe lângă rockul alternativ, trupa abordează şi stilurile indie pop şi punk, cu influenţe de folk irlandez. The Cranberries au în palmares peste 14 milioane de discuri vândute doar în Statele Unite, 4 albume în Billboard („Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”; „No Need To Argue”; „To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) şi 8 single-uri în topul „Modern Rock Tracks chart” din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale. În 2003, cei patru membri se despart pentru a duce mai departe proiecte personale. Solista Dolores O’Riordan a colaborat la numeroase proiecte muzicale şi a scos două albume, Noel Hogan a început un nou proiect intitulat „Mono Band”, urmat de formarea trupei Arkitekt (alături de Richard Walters), iar Fergal Lawler a colaborat cu The Low Network, Walter Mitty şi The Realists, The Last Days Of Death Country, atât ca muzician, cât şi ca producător. De la începutul anului 2009, cântă din nou împreună în formula consacrată.
