În Pasajul Universităţii este deschisă o expoziţie de fotografie dedicată Mineriadelor. Primăria Capitalei a cerut retragerea textelor care însoţesc imaginile pe motiv că incită la violenţă, deşi erau doar mărturii ale victimelor.
Pe 13 iunie 1990, la cererea expresă a preşedintelui de atunci al ţării, Ion Iliescu, mii de mineri din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au venit în Bucureşti pentru a înăbuşi în sânge mişcarea paşnică de protest a studenţilor şi intelectualilor care contestau legitimitatea participării Frontului Salvării Naţionale, partid stat ce înlocuia practic fostul PCR, în alegeri. La 20 de ani de la acele evenimente, Administraţia Străzilor din Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a cerut organizatorilor expoziţiei „13-15 iunie 1990. Constatare la faţa locului”, respectiv Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) să scoată textele care însoţeau fotografiile expuse.
„E limpede că ne vor cât mai repede plecaţi de acolo”
Andrei Lascu, de la IICCMER, a declarat pentru România Liberă că a primit un telefon de la ASB prin care li se aducea la cunoştinţă organizatorilor expoziţiei că aprobarea primită era doar pentru a expune nişte fotografii în Pasajul Universităţii, dar nu şi pentru a afişa texte. Drept urmare, deşi textele făceau practic parte integrantă din expoziţie, ASB a cerut îndepărtarea lor. „Nu am mai vrut să ne certăm cu ei, aşa că ne-am conformat. Pentru că dacă o iei ad literam, într-adevăr nu aveam aprobare scrisă pentru a afişa texte, ci doar una telefonică. Un lucru e cert: e limpede că ne vor cât mai repede plecaţi de acolo. Noi însă am ales acel spaţiu nu pentru a le da bătăi de cap celor de la Administraţia Străzilor, ci pentru că pasajul este situat chiar în Piaţa Universităţii, locul unde s-au petrecut nefericitele evenimente din 13-15 iunie 1990″, a spus Andrei Lascu. Textele incriminate erau mărturii ale unor victime ale minerilor, considerate însă de cei de la ASB incitări la violenţă. „Aproape la toate solicitările noastre ASB a răspuns cu «nu». De pildă, curatorul expoziţiei ar fi vrut ca sub fotografii să traseze nişte contururi albe, cum sunt cele făcute de poliţie în jurul cadavrelor. ASB ne-a interzis din start acest lucru”, a adăugat Andrei Lascu.
Deşi expoziţia este acum mai săracă, mărturiile victimelor fiind scoase la cererea abuzivă a ASB, zeci de mii de bucureşteni au şansa de a vedea zilnic, până pe 27 iunie, fotografii cu minerii veniţi să planteze cu bâtele panseluţe în Piaţa Universităţii. Expoziţia nu dă nume ale celor vinovaţi (deşi se ştie foarte bine şi cine i-a chemat, şi cine le-a mulţumit minerilor pentru simţul civic dovedit prin tratarea cu bestialitate a unor oameni nevinovaţi), ci doar „povesteşte” în frânturi de imagini „filmul” evenimentelor. Este interesant să vezi cum totuşi, chiar în ritmul infernal în care trăiesc astăzi bucureştenii, oamenii se opresc îndelung în faţa fotografiilor şi îşi iau un răgaz pentru a-şi aminti. Unii mai vorbăreţi comentează, povestind cui se nimereşte, ce atmosferă minunată era în Piaţa Universităţii şi ce mândrie era să fii „golan”, în timp ce alţii se mulţumesc să parcurgă traseul fotografiilor oftând la unele, zâmbind amar la altele sau chiar lăcrimând la scenele de violenţă cruntă înregistrate de ochiul aparatului de fotografiat. Să nu uităm că a face poze minerilor aflaţi în „exerciţiul funcţiunii”, lovind cu bâtele în stânga şi-n dreapta, era un act de mare eroism. Fotografiile din expoziţie au fost făcute de fotoreporteri de la Agerpress şi de Sorin Vasilescu, Andrei Iliescu şi Ilie Bumbac.
Un inventar al memoriei traumatice
De cum intri în pasaj, la Universitate, te aşteaptă un tulburător memento: „Acum 20 de ani, Bucureştiul a fost scena unor violenţe de neimaginat organizate de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mii de mineri veniţi în Capitală din Valea Jiului au bătut, arestat, violat şi jefuit sute de studenţi, profesori, oponenţi politici ai regimului, romi, simpli trecători. Autorităţile au recunoscut existenţa a şase morţi. O bună parte din cei arestaţi au fost eliberaţi abia peste câteva luni, fără despăgubiri sau reparaţii fizice ori morale. Teroarea declanşată în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie nu are nici astăzi, după 20 de ani, o versiune oficială, iar responsabilii nu au fost încă identificaţi. Memoria acelor zile este compusă din imagini, cuvinte şi conturul unor morţi pentru care nimeni n-a fost găsit vinovat. Această expoziţie nu vă propune o naraţiune coerentă, ci doar un inventar al memoriei traumatice legate de mineriade”. Acesta este singurul text care a scăpat vigilenţei ASB.
„Minerii erau ca într-o grămadă de rugby”
Dar iată cam cum arătau cele considerate nedemne de a fi expuse în spaţiul public de către funcţionarii Primăriei: „Apoi a sosit duba. Ne-au încărcat de-a valma, studenţi, oameni de pe stradă, ţigani. Ne-au dus, am aflat mai târziu, la o unitate de poliţie, la Măgurele. Ne-au aşezat într-un hangar, bărbaţii de o parte, femeile de alta. Nu ne-au dat apă, n-am mers la toaletă. Ne ameninţau cu venirea minerilor”. Sau: „Tot în Piaţă ne-am întâlnit cu o grămadă de buni prieteni pe care nu-i văzusem până atunci cu anii. Prinşi de viaţa de zi cu zi, ştiam pur şi simplu unii despre alţii că existam, că-i în regulă. Acum ne întâlneam în Piaţă. Ea devenise punctul nodal al existenţei zilnice pentru o mulţime de oameni…”. Sau: „Nu-mi mai aduc aminte decât că era întuneric, stăteam cu nasul în praf şi tremuram. Toate simţurile erau anesteziate. Trăiam doar pentru că auzeam. Auzeam strigătele minerilor, înjurăturile, ţipetele de durere ale celor bătuţi, o portavoce care cerea o salvare pentru Marian Munteanu” şi „Din gura de metrou a ieşit un tânăr care cred că se ducea la lucru. Era cinci dimineaţa. Au sărit pe el. Bâtele se ridicau şi coboarau. Minerii erau ca într-o grămadă de rugby. Când s-au retras, tânărul, desfigurat şi fără suflare, avea o cămaşă în întregime roşie de sânge. Mi-a venit să vomit. Unul dintre mineri a luat corpul fără vlagă al acelui bărbat şi l-a îndesat cu capul într-un coş de gunoi”.
Administraţia Străzilor nu răspunde
Contactată telefonic, Monica Gheorghe, purtător de cuvânt al Administraţiei Străzilor Bucureşti, ne-a cerut să facem o solicitare în scris, urmând să ni se dea un răspuns „cât de curând posibil”. Până la ora închiderii ediţiei nu am primit nici un răspuns.
Textele incriminate erau mărturii ale unor victime ale minerilor, dar au fost considerate de cei de la Administraţia Străzilor Bucureşti incitări la violenţă.