România are o singură şansă să ajungă la nivelul de creştere rapidă dinaintea crizei. Să plouă iar cu bani. Sau, măcar, să picure. Dacă nu, are toate şansele să se întoarcă fix la nivelul de după criza precedentă.
Există variante mai bune, variante mai nefericite, mai rapide, mai lente, mai scumpe sau gratuite. Slabe şanse să fie de ajuns una singură, iar în cazul în care funcţionează un amestec consistent din toate, banii tot vor părea mult mai scumpi decât până acum.
1. Tiparniţa de lei. Credite ieftine si fără cap, la fel ca până de curând (păi cap de unde?). Tot ce trebuie este ca banca centrală să lase jos dobânzile iar băncile să dea împrumuturi pentru orice trăznaie de afacere sau de proiect public. Unde s-ar duce leul, preţurile? Nu mai contează, Dumnezeu cu mila!
2. Încă un credit extern. Teoretic, dacă statul ar şti ce să facă cu banii, ar putea fi de ajutor. Practic, statul n-ar şti decât să cumpere încă o rundă de alegeri. Iar în 2013 grecii se vor uita la noi ca să vadă ce se-alegea de ei dacă nu erau salvaţi.
3. Rezerva ţinută de bănci la BNR. Banii vor fi eliberaţi, treptat, pentru că rezervele obligatorii sunt chiar şi acum prea mari. Numai să aibă cine şi pentru ce să-i ia cu împrumut. Deocamdată, nu prea are.
4. Un nou val de români pleacă la muncă în străinătate. Disponibilizaţii de la stat, de ce nu? Probabil ar trebui să-şi caute destinaţii noi, pentru că cele tradiţionale sunt deja lovite de şomaj. Sau să accepte joburi pe măsura pregătirii, adică să lucreze pe alune. Însă chiar şi dacă nu trimit bani în ţară o vreme, economii tot se fac.
5. Colonizarea chineză. Sunt singurii cu mulţi bani, dispuşi să investească şi cu suficiente ambiţii politice încât să treacă peste neajunsurile României în schimbul accesului la piaţa UE. Şi, nu peste multă vreme, vor avea nevoie de forţă de muncă ieftină.
6. Banii de la UE. Adică motivul pentru care guvernele de până acum ar fi trebuit să-şi dea demisia în fiecare lună. Probabil gestiunea privată a proiectelor – de la cap la coadă – ar fi singura şansă.
7. Vânzări masive a tot ce-a mai rămas la stat. Fiecare privatizare înseamnă o gaură astupată de la buget, iar ca bonus apare ceva valută. Valuta nu intră la nesfârşit, dar găurile rămân astupate. Iar dacă le place aici, investitorii îşi mai cheamă şi prietenii.
8. Deparazitarea bugetului. De departe cea mai ofertantă sursă de bani. S-ar putea economisi de aici între 10 şi 15% din PIB în fiecare an.
9. Taxe mici. Mult mai mici decât acum. Pe forţa de muncă, pentru ca firmele locale să declare salariile întregi şi pe profituri, ca să vină şi altele. Poate doar dividendele ar trebui taxate în continuare mult, pentru ca banii, odată intraţi, să iasă mai greu.
10. Dacă primele 9 puncte nu funcţionează, înseamnă că e timpul să adunăm fiecare bănuţ, să-l înmulţim, apoi din profitul strâns să facem şi mai mulţi bani. E varianta cea mai lungă şi cea mai grea. Porecla de scenă e „capital autohton”, dar înseamnă de fapt muncă pe brânci şi economisire la sânge.
Citeşte mai mult pe www.riscograma.ro
