8.9 C
București
duminică, 20 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Agent de pază, chiar şi după pensionare

Agent de pază, chiar şi după pensionare

Protejarea proprietăţii şi a persoanelor reprezintă 
pri­ncipala activitate a unui agent de pază, care trebuie să dovedească mobilitate şi atenţie distributivă.

Pentru a putea ocu­pa acest tip de post, o persoa­nă tre­buie să înde­plinească anumi­te condiţii, con­form Legii nr. 333/2003, care pre­cizează că vii­to­rul agent trebuie să aibă peste 18 ani, să nu deţină antecedente pe­nale pentru infracţiuni săvâr­şite cu intenţie şi să aibă atestat profesional. Pe lân­gă acestea, angajatorii din domeniu pun şi alte condiţii. „Candida­tul ideal pentru un post de agent de securitate trebuie să aibă dis­po­nibilitate de a lucra în ture de zi şi de noapte, să aibă o conduită adecvată în relaţiile cu clienţii, cu publicul şi cu anga­jaţii companiei, să aibă spirit de observaţie, rezistenţă şi să fie serios, integru şi responsabil”, susţi­ne Alice Tirsea, directorul general GS4.
Ioana Marinescu, asistent director general Securitas Services, adaugă că agentul trebuie să aibă între 21 de ani şi maximul vârstei de pensionare, serviciul militar satisfăcut, cdar şi minimum un an experienţă de muncă, de preferat în acelaşi domeniu.

Atestat de calificare
Angajarea pe un post de agent de pază, conform legii, se face pe baza atestatului eliberat de poliţie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, a cazierului juridic şi, după caz, a avizului pentru portarmă. Calificarea poate fi luată în urma absol­virii cursurilor organizate de către agenţiile de ocupare a forţei de muncă locale. În luna iunie, conform datelor ANOFM, aproape 300 de persoane urmau să termine aceste cursuri.
Ca alternativă, furnizorii privaţi, contra unei sume cuprinse între 280 şi 360 de lei, oferă cursuri de agent de pază. „Persoanele care se înscriu trebuie să aibă peste 18 ani, dar se pot înscrie chiar şi pensio­nari, condiţia este să aibă mi­ni­mum opt clase absolvite”, specifi­că Sergiu Saracin, reprezentant Sip Grup. Potrivit lui Saracin, participanţii sunt pregătiţi pentru a cunoaşte modul de completare a do­cume­ntelor operative, modul de rapor­tare a evenimentelor, cum se utilizează echipamentul,  cum se intervine pentru elimi­na­rea evenimentelor şi cum se reali­zează menţinerea ordinii.

600 de lei pe lună
Îndatoririle unui agent de securitate diferă însă de la o agenţie angajatoare la alta, dar şi în funcţie de obiectivul care necesită pază. Pe lângă asigurarea pazei obiecti­vului, bunurilor şi dotărilor, Alice Tirsea spune că agentul trebuie să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul obiectivului, să cunoască şi să respecte pre­vederile legale privind organizarea şi executarea serviciului de pază, să identifice în obiectivul încre­dinţat spre pază existenţa unor surse care ar putea produce incen­dii sau avarii, cât şi să adopte o ţi­nu­tă şi o conduită profesioniste.
Ve­niturile lunare ale unui agent de pază variază în funcţie de program, de firmă, dar şi de oraş. Sil­viu Ceauşu, agent de pază la vâr­sta de 51 de ani în pro­vincie, spune că are un salariu lunar de 600 de lei net, plus bonuri de masă.
Potrivit datelor  ANOFM, în săptă­mâna 11-17 iunie, au fost înregistrate, la nivel naţional, 226 de locuri de muncă vacante pentru agenţi de securitate.

Fişa 
de post

Obligaţiile unui agent de pază sunt:
– Monitorizarea intrării sau ieşirii unei clădiri, astfel încât să împie­dice persoanele neautorizate să intre în respectivul obiectiv şi să oprească pe orici­ne înstrăinează bu­nu­rile organizaţiei res­pective fără auto­ri­zaţie.
– Mai poate fi însărcinat cu paza altor clădiri, autovehi­cu­lelor sau altor echipamente, să facă ins-pecţia periodică a clădirilor şi facilită­ţilor şi să le protejeze împotriva furtului, avariei, dezastrelor naturale etc.
– De asemenea, poate să înregistreze şi să identifice persoanele care intră în clădire, precum şi bunurile şi articolele introduse în încăperi, să opereze sistemul de securitate electronic, sistemul de alarmă şi de combatere a incendiilor.
– În calitate de agent de pază înarmat trebuie să escorteze oameni şi să îi protejeze de eventuale atacuri.

Sursa: www.go.ise.ro

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Soția lui Alexei Navalnîi îl vrea pe Putin prizonier într-o închisoare din Rusia

Iulia Navalnaia a afirmat că vrea ca Putin să treacă de la statutul de ţar al Rusiei, la cel de prizonier obişnuit în Rusia Iulia...

Soția lui Alexei Navalnîi îl vrea pe Putin prizonier într-o închisoare din Rusia

Iulia Navalnaia a afirmat că vrea ca Putin să treacă de la statutul de ţar al Rusiei, la cel de prizonier obişnuit în Rusia Iulia...

Aterizare de urgență pe Aeroportul „Henri Coandă” a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord

Reprezentanții aeroportului au anunțat că traficul aerian nu a suferit modificări, din cauza incidentului Aeronava aparţine companiei Wizz Air și a solicitat duminică, 20 octombrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă