21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăInternaționalAerosmith, fascinată de Dracula

Aerosmith, fascinată de Dracula

Legendara trupă americană Aerosmith va concerta vineri, 18 iunie, la Bucureşti, la Zone Arena (Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 Floreasca). În deschidere, timp de peste o oră, trupa Reamonn va încălzi atmosfera, la concert fiind aşteptaţi fani din toată ţara.

Rockerii americani au ajuns de câteva zile la Bucureşti şi s-au arătat extrem de interesaţi de Transilvania, pentru că au auzit de Dracula şi au dorit să viziteze locurile unde au luat naştere legendele des­pre vestitul personaj. Organizatorii au programat o vizită la Castelul Bran şi le-au pregătit o serie de alte surprize. Aerosmith, care a străbătut până la 1 iunie America Latină,  cu turneul „Cocked, Locked, Ready to Rock”, ultima reprezentaţie fiind la San Jose, în Costa Rica, au sosit în Europa pe
10 iunie, când au început seria de concerte de pe Bătrânul Continent în Suedia, la Solversborg, la Sweden Rock Festival. Interesul fanilor pentru concertul de la Bucureşti a fost uriaş, biletele la categoria Gazon B (140 lei) fiind epuizate încă din luna mai. Se poate ca acesta să fi fost şi unul din motivele mutării locaţiei de la Romexpo, cum se stabilise 
iniţial, la Zone Arena, unde s-au putut suplimenta biletele.

Sunt disponibile trei categorii de bilete: Gazon A – 190 lei, Golden Ring – 330 lei, şi tribuna VIP (locuri pe scaune) – 590 lei. Tichetele  pot fi achiziţionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Cărtureşti şi Humanitas). Accesul în arenă va fi permis începând cu orele 18.00.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...
Ultima oră
Pe aceeași temă