Locuitorii din Deva au votat duminică, iar conform rezultatelor neoficiale, câștigător este Florin Oancea. Acesta a mai ocupat aceasă funcție în trecut, însă este mai cunoscut pentru faptul că și-a trimis șoferul să dea un examen în locul său.
UPDATE: „Acel incident a fost un master de şase luni, organizat de Universitatea de Vest Vasile Goldiş, de la Arad, în 2006, când eram viceprimar. A fost o copilărie, eu eram demnitar, nu avea nicio legătură acel master de şase luni, pe administraţie locală, cu studiile mele. Mi-am făcut studiile la timp. S-a întâmplat ce ştie toată lumea, este un eveniment de 11 ani, mi l-am asumat şi viaţa merge înainte, nu vreau să dezvolt subiectul acum. A fost un eveniment asumat. Am primit o amendă de o mie de lei. A fost un eveniment neplăcut, peste care am trecut, mi-am asumat greşeala, am plătit amenda (…). Sunt om care se uită în spate numai ca să nu repete greşelile, în rest, eu privesc în viitor”, a declarat Florin Oancea pentru Mediafax.
Florin Oancea are 49 de ani şi s-a născut în Călan și este absolvent al Institutului de Ştiinţe Economice (ISE) Cluj Napoca, secţia Finanţe – Bănci. A fost viceprimar al Devei între anii 2004 şi 2010, şi a mai candidat la alegerile din 2012 ca independent şi la cele din 2016, susţinut de ALDE.
Florin Oancea a fost implicat într-un scandal de proporții, după ce, în 2006, și-a trimis șoferul să dea, în locul său, un examen, în cadrul masteratului în administrație publică, susținut la centrul din Deva al Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Ioan Ognean s-a prezentat la examen, a răspuns cu succes la întrebările privind “fenomenul corupției și modalități de combaterea acestuia” și a obținut nota 9. Oancea a primit și o amendă administrativă de 1.000 de lei.