10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialPrimarul Aradului a cheltuit în 2009 aproape 80.000 lei pe deplasări, telefon...

Primarul Aradului a cheltuit în 2009 aproape 80.000 lei pe deplasări, telefon şi internet

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a cheltuit de la bugetul instituţiei, în anul 2009, pentru deplasări în ţară şi străinătate, pentru serviciile de telefonie şi internet, suma de 79.237 de lei, potrivit NewsIn.

Falcă a precizat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cursul anului 2009 a efectuat 40 de deplasări în ţară şi două în străinătate. Primarul a susţinut că în cazul deplasărilor făcute la Bucureşti nu a plătit hotelul, pentru că şi-a „rezolvat” cazarea.

„Pentru a face treabă şi pentru a aduce bani de la Bucureşti, trebuie să mergi după ei. Dacă aş fi rămas doar în Arad, nu aş fi obţinut fondurile pentru oraş. Am plătit cazarea la hotel doar cu prilejul a două sau trei deplasări în ţară şi cu ocazia deplasărilor în străinătate”, a spus Falcă.

Conform datelor prezentate de primar, deplasările sale în interes de serviciu au costat 54.861 de lei, sumă la care se adaugă 2.500 de lei pentru cele două deplasări în străinătate.

„În ţară, am mers la Bucureşti şi la întrunirile organizate de Asociaţia Municipiilor din România, unde sunt preşedinte. Nu am luat niciodată bani de diurnă, iar la Bucureşti nu am folosit hotelul, ci am rezolvat eu cazarea. În ţară, am stat la două hoteluri pe parcursul întregului an 2009″, a menţionat Gheorghe Falcă.

Tot potrivit primarului Falcă, pentru serviciile de telefonie mobilă şi internet de care a beneficiat din ianuarie până în decembrie 2009, s-au plătit 21.876 lei.

„Aţi fi vrut să nu muncesc, să nu dau telefoane, să nu mă ocup de nimic, numai să stau?”, a fost întrebarea lui Falcă adresată jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă.

Cele mai citite

Barcelona vizează patru atacanți! Transferul salvator al iernii?

Catalanii sunt în căutarea unei soluții ofensive pentru flancul stâng, iar nume mari precum Luis Diaz și Rafa Leao sunt pe lista priorităților. Barcelona, în...

Falimente corporative în SUA au atins nivelul cel mai înalt de la criza financiară globală

Rata falimentelor corporative din Statele Unite a atins un nou record, depășind nivelurile înregistrate în anii de după criza financiară globală, potrivit Financial Times,...

Dell simplifică gama de PC-uri: Adio XPS, Inspiron și Latitude

PC-urile destinate consumatorilor obișnuiți vor fi etichetate Dell, cele pentru clienții de afaceri vor deveni Dell Pro, iar stațiile de lucru de înaltă performanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă