17.8 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialRepublica lui Vărzaru

Republica lui Vărzaru

Pe harta Europei a apărut, tiptil, un nou stat suveran. Este vorba de Republica Vişeu, un loc care făcea parte odinioară din România. Acum, republica de pe Valea Vaserului este practic independentă. Acolo există legi speciale, în virtutea cărora hoţi dovediţi de lemne scapă nepedepsiţi cu ajutorul judecătorilor, pentru că ei sunt protejaţi de cine trebuie. Republica Vişeu era un regim feudal. Seniorul este cunoscut sub porecla de Vărzaru de către vasalii săi. Şi tocmai pentru că este un regim feudal, în acest stat, orice critică adusă stăpânului este resimţită ca un atac la adresa comunităţii. Vorba aceea: „Dai în Vărzaru, dai în mine, dai în fabrici şi uzine!”. De aceea, articolele din România Liberă, care relatau despre furturile de lemne şi despre învârtelile magnatului local, au stârnit stupoare. Oamenii din Vişeu au aflat că îşi pot pierde locurile de muncă dacă seniorul va mai fi criticat în presă. Din fericire, puţini au crezut această minciună. Vărzaru nu este decât un om simplu, care, deşi conduce un imperiu economic, va trebui să răspundă, în cele din urmă, întrebărilor autorităţilor. Sau, dacă nu, îi rămâne doar să proclame oficial independenţa Vişeului.

Cele mai citite

Bursele europene au închis din nou în scădere, influențate de rapoartele financiare și obligațiunile americane

Miercuri, bursele europene au înregistrat noi scăderi, pe fondul atenției investitorilor asupra rapoartelor financiare ale companiilor și evoluției randamentelor titlurilor de stat americane, potrivit...

Răzvan Lucescu suspendat aproape o lună după incidentele din derby-ul cu AEK!

Antrenorul echipei PAOK, Răzvan Lucescu, a fost suspendat pentru 23 de zile și amendat cu 7.500 de euro, în urma incidentelor din derby-ul împotriva...

Companiile multinaționale din România se confruntă cu provocări crescute în raportarea fiscală, conform studiului Deloitte

Majoritatea companiilor multinaționale din întreaga lume, inclusiv cele din România, se așteaptă la o creștere a obligațiilor de raportare fiscală, în urma numeroaselor reglementări...
Ultima oră
Pe aceeași temă