1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSportCum afectează ”revoluția fiscală” salariile românilor

Cum afectează ”revoluția fiscală” salariile românilor

 

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, susține că salariile nete vor crește cu doi lei, după modificarea Codului Fiscal. Specialiștii atrag atenția că veniturile angajaților în mediul privat ar putea să scadă.

 

Ministrul Finanţelor are propriul calcul în privința salariilor, după mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. În prezent, din totalul salariului brut, contribuţiile angajatorului reprezintă 22,75%, iar ale salariatului – 16,5%, cu un impozit pe salariu de 16%. Din 2018, potrivit Ordonanţei adoptate de Guvern, contribuţiile angajatorului vor scădea la 2,25%, iar CAS plătite de salariat vor urca la 35%, cu un impozit pe salariu de 10%. „E aici un exemplu concret în care vorbim de un salariu brut de 3.200 lei și avem în exemplu anul 2017 cu un salariu net de 2.244 lei, impozitul pe venit reprezintă azi 428 lei, contribuțiile la salariat 528 lei și contribuțiile la angajator reprezintă 728 lei. În anul 2018, vom vorbi de un salariu brut de  3.840 lei și vom vorbi de un salariu net de 2.246 lei din care impozitul pe venit de 10% va reprezenta 250 lei, contribuțiile la salariat 1.344 lei – ponderea de 35% – și contribuții angajator 86 lei”, a explicat Ionuț Mișa.

Categoriile dezavantajate
Experții independenți atrag prezinte alte calcule. „Simulările arată că se impune o creștere de 19,9% a valorii brute a salariului – dacă luăm ca referință salariul mediu brut pe economie de 3.131 lei – pentru a păstra suma în mână primită acum de un angajat”, a declarat Radu Derscariu, director Deloitte România. Dupa ce vor intra în vigoare modificările anunțate prin ordonanță, scăderea va fi de 6,3% (n.r – adică în jur de 395 de lei ).   
Acesta arată însă că „angajații care beneficiază de scutirea de impozit pe venit în acest moment, cum sunt programatorii IT și persoanele cu grad de handicap, vor suporta o micșorare a salariului net, chiar dacă angajatorii le vor majora salariile brute dupa transferul contribuțiilor la nivelul costului total actual”. În cazul în care angajatorul nu va agrea majorarea valorii brute pentru a absorbi efectul creșterii contribuțiilor, reducerea la salariul net pentru aceste categorii va fi de 22,1% (n.r – adică în jur de 688 de lei).

Salariile la privat, în pericol
Simularea este una de ordin general, dar în practică există două categorii majore de angajați. În cazul angajaților din sectorul bugetar, legea salarizării prevede majorarea salariilor brute cu 25% de la 1 ianuarie 2018, cu puțin peste procentul de 19,9% cât ar trebuie să fie compensarea, potrivit calculelor Delloite. Așa se explică afirmațiile liderilor sindicali, potrivit cărora salariile nete  în sectorului bugetar vor crește în medie cu 5% și nu cu 25, cât a promis PSD.
În sectorul privat, nu există nicio obligație a patronilor de a majora salariile cu 19,9%. Aproape 83% dintre antreprenorii chestionați de Consiliul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Private din România (CNIPMMR) nu au capacitatea de a mări salariul minim, iar 60% vor disponibiliza oameni, ca urmare a acestei măsuri, a declarat Florin Jianu, președintele Consiliului. Potrivit acestuia, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat va bulversa mediul de afaceri, întrucât vor trebui schimbate șase milioane de contracte, atât în mediul public, cât și în mediul privat. ”S-a spus că se mută contribuțiile de la angajator la angajat, de fapt rămâne un procent și la angajator. Unele dintre salarii vor scădea. Am făcut calcule aritmetice și pentru 90% dintre IMM-uri această trecere a contribuțiilor va însemna costuri salariale suplimentare. Deci salariile nu cresc, ci dimpotrivă”, a continuat președintele Consiliului pentru IMM-uri.
Salariații de la Dacia care au protestat la Mioveni au reclamat că salariile le vor scădea cu sume între 200 și 700 de lei.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă