5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialInterimarii, mai tari decât aleşii

Interimarii, mai tari decât aleşii

Liberalii arădeni sunt nemulţumiţi de faptul că alegerile interne au fost, din nou, amânate.

Liberalii arădeni par să fie condamnaţi la un interimat perpetuu în ceea ce priveşte conducerea organizaţiei judeţene a partidului. De ani de zile, la conducerea filialei se perindă preşedinţi interimari, numiţi, şi nu aleşi, fie că a fost vorba despre fostul deputat Titu Gheorghiof, de Norica Nicolai, fostul secretar de stat Cristian Stragea sau, mai recent, de fostul prefect Gavril Popescu, Sever Jurcă, revenit în PNL după o perioadă la PDL, şi, acum, de deputatul Mihai Calimente. Epoca interimatelor ar fi trebuit să se încheie pe 12 iunie, dată la care a fost anunţată conferinţa judeţeană de alegeri. Însă o delegaţie a secretariatului general al PNL, trimisă la Arad pentru a verifica pregătirea alegerilor, a constatat o serie nereguli, iar totul a culminat cu decizia de luni a Biroului Politic Central de amânare sine die a alegerilor de la Arad.

Revoltă organizată

Primul nemulţumit a fost chiar Mihai Calimente, unul dintre candidaţii pentru şefia filialei. El a declarat că va încerca să convingă conducerea centrală să reprogrameze alegerile în filială. Preşedintele municipal, Florin Galiş, la rândul său candidat pentru preşedinţia judeţeană a PNL Arad, a fost mult mai tranşant. Acesta a convocat o adunare generală a organizaţiei municipale care a decis, în unanimitate, votarea unei rezoluţii prin care cere conducerii centrale reprogramarea cât mai urgentă a conferinţei judeţene de alegeri de la Arad. „Consider că această amânare a alegerilor este un factor de destabilizare a filialei, şi aşa afectată de un şir nesfârşit de interimate”, a declarat Florin Galiş. „Oricare dintre cei patru candidaţi poate fi o soluţie mult mai bună decât orice conducere interimară, indiferent cine ar fi preşedintele interimar”, a mai spus Galiş. „Aştept de la conducerea centrală, inclusiv preşedintele Antonescu, un răspuns. Întotdeauna am fost un susţinător al proiectelor sale politice”, a mai spus Florin Galiş.   

Patru lideri vor şefia

În cursa pentru şefia PNL Arad s-au înscris deputatul Mihai Calimente, fost ţărănist, fostul prefect Gavril Popescu, liderul municipal Florin Galiş şi fostul preşedinte interimar Sever Jurcă, care are un stagiu în PLD. Florin Galiş crede că este oportun ca alegerile în filială să fie programate cel mai târziu pe 3 iulie, înaintea vacanţei de vară.

Cele mai citite

Noii lideri ai Siriei au mers la Riad, în Arabia Saudită, în prima lor vizită oficială

O delegaţie care include doi miniştri ai guvernului sirian de tranziţie şi pe şeful serviciilor de informaţii a sosit miercuri la Riad pentru o...

Incendiu în Alba. Două persoane s-au ales cu arsuri la față

În localitatea Oarda de Jos, care face parte din municipiul Alba Iulia, două persoane au suferit arsuri minore la nivelul feței în urma unui...

Rolex majorează prețul ceasurilor cu până la 8%

În 2025, Rolex a început anul cu o creștere semnificativă a prețurilor pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, influențată de creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă