4.4 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecial”Al-Qaida, în Africa de Sud pentru a comite atentate la Mondialul de...

”Al-Qaida, în Africa de Sud pentru a comite atentate la Mondialul de fotbal”

”Teroriştii Al-Qaida, plecaţi din Pakistan şi Somalia şi antrenaţi în nordul Mozambicului, au intrat în Africa de Sud pentru a comite atentate în timpul Campionatului Mondial de fotbal”, se arată într-un raport realizat de Fundaţia NEFA (Nine Eleven Finding Answers), predat săptămâna trecută Congresului SUA, în care se atrage atenţia că ”Există 80% posibilităţi să se producă un atac”, notează ziarul spaniol El Mundo, monitorizat de Agerpres.

În documentul acestei organizaţii, creată după atentatele din 11 septembrie, se arată că ”celulele teroriştilor au reuşit să pătrundă în Africa de Sud” şi se acuză guvernul că ”acţionează cu lentoare”, se arată şi într-un articol publicat de Sunday Times. ”Există 80% posibilităţi să se producă un atac”, notează NEFA.

În raport se precizează că ”există o listă elaborată de serviciile secrete cu 40 de suspecţi” şi asigură că ”a fost deja arestat, cel puţin un suspect”. Serviciile secrete sud-africae au declinat însă orice tip de declaraţie. ”Dacă explicăm acţiunile noastre, nu facem decât să ne subminăm munca”, a comentat Mark Hankel, unul din directorii serviciilor de informaţii.

Raportul NEFA nu este primul care alertează asupra unui posibil atac al Al-Qaida în Africa de Sud. În urmă cu câteva săptămâni, arestarea în Irak a unui fost colonel saudit, având legături cu reţeaua teroristă, a tras primele semnale de alarmă. Cel arestat a declarat autorităţilor irakiene că există planuri privind comiterea unui lanţ de atentate la începtul Cupei Mondiale.

La rândul lor, autorităţile politice sud-africane au explicat că ”nicio ţară nu este imună la această ameninţare”. Au explicat că vor fi ”vigilenţi” şi au garantat că ”au fost luate toate precauţiile necesare” şi că nu au cunoştinţă de ”producerea vreunei pătrunderi teroriste pe teritoriu”.

Asociaţii arabe şi somaleze, cu sediu în Africa de Sud au declarat, la rândul lor, că ”nu avem vreo informaţie că posibili compatrioţi ai noştri au intenţii de a comite atentate în timpul Cupei Mondiale. Va fi o sărbătoare paşnică”, au spus ei.

Totuşi, semnalele de alarmă au fost date în toate ţările. La sfârşitul săptămânii trecute, ţări precum SUA, Spania, Germania, Italia, Franţa, Polonia şi Marea Britanie au avut o întâlnire pe această temă. Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a vorbit de posibilitatea ca agenţi de poliţie din respectivele ţări participante să se deplaseze în Africa de Sud pentru a asigura securitatea selecţionatelor lor şi ”să rămână pentru a-i ajuta pe colegii altor ţări şi după ce o echipă europeană va fi eliminată”.

Săptămâna trecută, Departamentul de Stat al SUA a avertizat compatrioţii americani de ”riscul unor atentate teroriste în Africa de Sud”. Iar Marea Britanie a anunţat, de asemenea, că aceste atentate ar putea fi ”nediscriminate”.

Cele mai citite

Studenții pot cumpăra bilete de tren cu reducere de 90% doar pentru traseele dintre domiciliu și universitate

Reducerea pentru studenți se aplică, din acest moment, pentru călătoriile interne, dar doar la trenurile de clasa a 2-a pe ruta dintre localitatea de...

Sindicatele amenință cu proteste din cauza înghețării salariilor în sectorul public

În ciuda majorărilor salariale de 24% din 2024, sindicaliștii sunt nemulțumiți de lipsa unui avans al veniturilor și avertizează asupra riscurilor financiare. Sindicatele din sectorul...

Meghan Markle, înapoi pe social media

Meghan Markle, Ducesa de Sussex, a revenit pe Instagram, fiind prima postare din 2020 încoace. Aceasta a deschis un cont oficial pe platformă, @meghan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă