33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialGloria, fentată iar de antrenori

Gloria, fentată iar de antrenori

Deşi preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, acum câteva zile, că s-a înţeles verbal cu antrenorul Marius Şumudică pentru un nou sezon la echipă, „Şumi” pare că are alte planuri. Căutat insistent de către Rapid Bucureşti, tehnicianul a rupt orice legătură cu oficialul bistriţean, lucru ce l-a deranjat foarte tare pe „Lord”. „În ultima perioadă am avut o întâlnire cu Marius Şumudică, în urma căreia a cerut să îl mai păsuiesc câteva ore. Ulterior însă, nu a mai dat nici un răspuns, iar asta înseamnă că nu mai vrea să continue la Gloria. Degeaba vrea preşedintele să fie om de onoare, dacă nu are cu cine. Până la reluarea pregătirilor vom avea un alt antrenor”, a spus Pădureanu. Bistriţa a păţit la fel şi cu antrenorul Florin Halagian, care a spus că a renunţat la echipă din cauza problemelor medicale, dar după numai câteva zile a preluat o altă formaţie.

Cele mai citite

Nou raport privind testele PISA

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a lansat, astăzi, Volumul III pentru prezentarea rezultatelor PISA 2022 în ceea ce privește evaluarea abilităților de...

Putin își vizitează aliatul nuclear, Kim Jong Il, liderul comunist din Coreea de Nord

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, face o vizită în Coreea de Nord, țară condusă de liderul comunist, Kim Jong Il. Coreea de Nord este una dintre...

Rusia – Ucraina, ziua 846: Rutte promite că Olanda va continua să sprijine Kievul

Premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a asigurat că viitorul guvern, în care un rol esenţial îl va juca extrema dreaptă, dar în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă