2.9 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialTendinţele în designul de interior

Tendinţele în designul de interior

Ne apropiem de mijlocul anului şi principalele evenimente (târguri, ­expoziţii, ­saloane) din domeniul ­designului de interior s-au consumat, evidenţiindu-se deja tendinţele pentru ­perioada următoare. ­Pentru a prezenta o viziune completă asupra fenomenului, ne-am adresat unui specialist care nu numai că a fost prezent la toate aceste manifestări, dar îşi desfăşoară activitatea în Munchen, centrul ­Europei, fiind în permanenţă în ­contact cu „ultimele ­noutăţi” şi cu cerinţele ­consumatorului occidental.

Se poate contura o tendinţă ­generală privind interiorul sau, cu alte cuvinte, cum trebuie să arate locuinţele noastre pentru a fi în pas cu moda?
Se poate remarca că purismul extrem, tendinţă care s-a manifestat anul trecut, a dispărut aproape în totalitate. Formele devin mai moi, iar liniile drepte se combină cu nuanţe şi mai ales cu forme vechi sau clasice. Ceea ce contează sunt combinaţiile şi aranjamentele de accesorii şi decoraţiuni. În această privinţă, la modă sunt decorurile exuberante, cele poetice şi romantice, precum şi cele luxuriante, făcându-se apel la cele mai „sălbatice” combinaţii posibile. În privinţa culorilor, s-au dus, în sfârşit, nuanţele de bej şi maro care ofereau protecţie şi stabilitate consumatorului anul trecut, când criza economică se manifesta cu putere, folosindu-se în prezent cât mai multe nuanţe. Covoarele (acum la modă sunt cele care prezintă un look foarte vechi) se aşază unele peste altele (3 sau 4), iar apoi se adaugă „straturi” în linii drepte, eventual un fotoliu Louis XVI şi un scaun Miller Louge, apoi veio­ze şi lustre din sticla de murano.
 
Vă rugăm să ne oferiţi câteva impresii de la Paris ­(Maison­&Objet), Köln (Imm Cologne) şi Milano (Salonul de mobilă).
La Milano şi la Paris s-au putut vedea cel mai bine tendinţele deja amintite. Din păcate, Köln care era în toate privinţele ­„curentul” principal (ne ­adu­cem aminte de „casa ­ideală” prezentată la ediţiile anterioare de către cei mai ­reputaţi designeri şi care fixa tendinţele principale în domeniul de interior) nu mai este la modă şi mulţi dintre cei care expun la nivel internaţional nu mai sunt aici prezenţi. Pentru accesorii şi materiale textile (stofe, imprimeuri, tapete etc.), Parisul este în continuare un regal pentru ochi, aici fiind prezenţi practic toţi producătorii exclusivişti. Pentru prima dată s-a organizat aici, după modelul de la München, un DECO OFF pentru cumpărători – majoritatea ofertanţilor au în această perioadă showroom în oraş, care poate fi vizitat până seara târziu, cadru perfect pentru discuţii privind evoluţiile şi noutăţile. Cel mai mult m-a entuziasmat Milano, unde amenajările au fost prezentate în modul cel mai fin şi mai adecvat, de la clasic la modern, mai ales că în acest an au fost prezente băile şi bucătăriile. 

În ceea ce priveşte mobilierul, ce noutăţi aţi remarcat? În ­momentul actual, accentul ­principal este pus pe ­funcţionalitate sau pe design?
După părerea mea nu au existat adevărate noutăţi. Detaliile şi materialele, calitatea deosebită devin din ce în ce mai importante, cel puţin pentru colecţiile fruntaşe. Comoditatea, proporţiile bune, senzaţia plăcută la atingere, toate aceste elemente au putut fi observate aproape peste tot. Vechii şi bunii ani ’50, desigur puţin modernizaţi, sunt redescoperiţi (retrodesign), în special în ceea ce priveşte materialele textile.
 
Pentru că suntem în plin sezon în care se pot începe proiecte de amenajare a grădinii sau terasei, vă rugăm să ne spuneţi câteva idei legate de tendinţa pentru mobilierul şi accesoriile de ­exterior!
În cazul mobilierului out-door este la modă cel cu tapiţerie din fibre împletite (în prezent, există şi în varianta colorat împletită), rezistenţa la intemperii şi, în special, la apă, fiind o altă caracteristică. Este de menţionat că şi mobilierul sculptat manual în combinaţie cu stilul modern este acoperit cu material rezistent la apă. Pentru toate aranjamentele şi decorurile, lumina, insulele de lumină şi atmosfera rezultată sunt din ce în ce mai importante, oferind şi sentimentul de confort, atât de apreciat. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă