2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDNA a pus sechestru pe averea lui Liviu Dragnea în dosarul Teldrum

DNA a pus sechestru pe averea lui Liviu Dragnea în dosarul Teldrum

UPDATE 18,20: Procurorii DNA au pus sechestru asigurator pe întreaga avere a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în cadrul anchetei Teldrum.

Potrivit unui comunicat transmis marți seară de DNA, procurorii au decis "sechestru   asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra  sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie".

La data comiterii faptelor de care este acuzat, Liviu Dragnea era președintele Consiliului Județean Teleorman.


UPDATE 18,00: Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a ajuns marți seară la DNA, unde procurorii l-ar putea anunța că i se pune sechestru pe avere, informează Agerpres.

La intrarea în clădire, Dragnea a fost primit atât cu aplauze din partea susținătorilor, cât și cu scandări care îi cer demisia, venite din partea contestatarilor.

Dragnea ar fi fost chemat, potrivit unor surse judiciare, pentru a fi anunțat de procurori că i se pune sechestru pe avere în dosarul "Tel Drum".

La sediul central al DNA a fost mobilizat un dispozitiv de jandarmi pentru a asigura ordinea, dat fiind că în fața instituției se află un grup format din câteva zeci de persoane care îl susțin pe Liviu Dragnea, dar și un alt grup de contestatari care scandează lozinci împotriva liderului PSD și a partidului pe care îl conduce.


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, referitor la sechestrul pus de DNA pe averile persoanelor implicate în dosarul Tel Drum, că este folosit ca mijloc pentru a bloca modificarea legilor justiţiei, spunând ironic că urmează, probabil, sechestru pe viaţă.

Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că a aflat din presă despre sechestrul pus de DNA pe averea inculpaţilor din dosarul Tel Drum, el fiind unul dintre aceştia.

”Îl văd foarte interesant (sechestrul pus de DNA – n. red.) în sensul că, sigur, noi încă mai credeam, unii încă mai credem, că putem deveni o ţară normală, în care nu afli din presă lucrurile astea – informaţii date pe surse, pe canale neoficiale şi nelegale”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a spus că o să meargă azi la DNA pentru a lua în primire sechestrul.

”Am fost făcut ţap ispăşitor la referendum în 2012, pentru că trebuia să se păstreze cinstea obrazului cuiva (…), am fost făcut ţintă de câte ori PSD a vrut să facă ceva important pentru români, acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţie şi de către cine? De către oameni care se ascund”, s-a plâns Liviu Dragnea.

”O să merg (la DNA – n.red.) ca să iau în primire sechestrul. Urmează probabil i sechestru pe viaţă”, a adăugat el.

Întrebat dacă este şantajat de DNA sau de OLAF pentru a bloca legile justiţiei, Dragnea a răspuns: ”Nu am cu ce să fiu şantajat, dar despre subiectele astea o să avem timp să vorbim”.

Procurorii DNA au impus sechestru pe averile persoanelor implicate în Dosarul Tel Drum, măsura vizându-l şi pe liderul PSD Liviu Dragnea.

Conform procedurii, cei vizaţi de sechestru ar urma să se prezinte la DNA pentru a le fi adusă la cunoştinţă măsura decisă.

În acest dosar, Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat,  de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Alături de el, în  dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari.

"Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", afirmă DNA.

Conform procurorilor, prejudiciul creat în dauna bugetului public este de peste 30 de milioane de lei, iar fondurile europene fraudate sunt de 21 de milioane de euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă