„Tinerii nu mai sunt interesaţi de sport pentru că au apărut alte tentaţii„, sau „copii noştri nu mai aleargă prin parcuri pentru că jocurile pe calculator sunt mai interesante„ sau „a dispărut spiritul de competiţie de altă dată”, sau „nu mai avem baza piramidei şi de aceea ne lipsesc rezulatatele sportive în întrecerile de anvergură ale seniorilor” sunt doar câteva din multitudinea de sintagme pe care le vehiculează şefii sportului românesc pentru a motiva căderea liberă în care se află sportul de performanţă de la noi. Dacă ne uităm însă în jur vedem că românilor le place sportul, şi încă foarte tare. Vedem că parcurile sunt pline de oameni de toate vârstele care au început să alerge, care merg cu rolele sau pe biciclete. Încă se joacă tenis de masă între blocuri, sau în parcuri, sau chiar pe terasele unor cârciumi de cartier, pe mese din beton sau, în cel mai fericit caz, de tablă. Şi aşa mai departe. Mulţi dintre cei plătiţi să promoveze sportul şi să organizeze competiţii pentru marea masă de iubitori de mişcare şi concursuri se ascund însă în spatele văicărelilor şi au uitat pentru ce au fost angajaţi. Aşa că amatorii au preluat iniţiativa, iar bicicliştii sunt în poleposition, pentru că în ultimii ani acest sport a luat o amploare deosebită. Aproape în fiecare săptămână, atât în Capitală, cât şi în ţară, se oganizează tot felul de concursuri. Nu demult, lângă Bucureşti, o mână de fani ai sportului pe două roţi, şi nu numai, au organizat un maraton de ciclism cross-country unde, în ciuda vremii ploioase, au luat startul nu mai puţin de 1.300 de concurenţi. Este adevărat că cei 55 km de traseu, prin păduri şi noroaie, au fost terminaţi de numai 800 de participanţi, dar iniţiativa şi curajul tuturor au fost de apreciat. Exemplul ar trebui urmat la cât mai multe discipline, dar specialiştii din ce în ce mai blazaţi ar trebui să se trezească din amorţeală.