21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialClujenii, două înfrângeri dramatice

Clujenii, două înfrângeri dramatice

Finala Campionatului Naţional de baschet masculin, care se dispută pe sistemul „cel mai bun din şapte meciuri” între  „U” Mobitelco Cluj şi CSU Ploieşti, a început cu o mare surpriză. Ardelenii, care au încheiat pe primul loc sezonul regulat, şi graţie acestei poziţii au disputat primele două partide acasă, nu au reuşit să profite de avantajul terenului propriu în nici una dintre întâlniri şi sunt conduşi cu 2-0 la general. Amblele partide s-au încheiat dramatic, gazdele fiind învinse în ultimele secunde de joc după ce au dominat de la început până la final. În primul meci, scorul final, 77-76 pentru CSU Ploieşti, a fost stabilit în ultima secundă de joc de Blidaru, care a înscris un spectaculos coş de 3 puncte. În partida secundă, clujenii, hotărâţi să-şi ia revanşa după înfrângerea suferită în meciul de debut al finalei din acest an, s-au instalat rapid la conducere. În minutul 24 tabela arăta o diferenţă de 20 de puncte (60-40) pentru gazde, dar ploieştenii au reuşit să recupereze incredibil din handicap şi, pe fondul unui joc haotic al adversarilor, în numai 6 minute s-au apropiat la 6 puncte (68-62). Ultimul sfert a fost dramatic. Cu 50 de secunde înaintea finalului, gazdele conduceau cu 85-77, dar scorul la finalul timpului regulamentar de joc (91-91) a fost stabilit, ca şi în partida precedentă, în ultima secundă de joc. Ploieştenii au egalat situaţia pe tabelă tot printr-un şut de la trei puncte reuşit de astă dată de Hargrove.  Au urmat două reprize de prelungiri la capătul cărora prahovenii, campioni en-titre, s-au impus cu scorul final 113-111. Următoarele două partide se vor disputa la Ploieşti.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă