Lupta pentru promovare continuă să fie tensionată în ambele serii ale Ligii a II-a. Victoria Brăneşti se menţine pe prima poziţie a clasamentului după victoria cu 1-0, de la Buzău, în faţa Gloriei, în etapa 30. Sportul, locul doi, s-a împiedicat surprinzător la Râmnicu Sărat, remizând 1-1. „S-au apărat pe două linii tot jocul. La sfârşit se bucurau pentru egalul ăsta ca şi cum ar fi luat campionatul. Nu înţeleg de unde această bucurie, dar cred că au fost motivaţi din altă parte. Contra Petrolului mi s-a părut că au jucat relaxat. A fost o victorie uşoară pentru Petrolul, dar cu noi şi-au dat viaţa. Chiar şi aşa, noi suntem vinovaţi pentru că am avut meciul în mână şi un om în plus. Ne-am relaxat puţin şi asta ne-a costat”, a spus golgheturul Sportului şi al ligii secunde, Viorel Ferfelea. De semieşecul „găştii nebune” a profitat Petrolul Ploieşti, care cu victoria cu 3-0, din Ghencea, împotriva echipei a doua a Stelei, a egalat Sportul în clasament. Eroul „lupilor galbeni” a fost nimeni altul decât Daniel Opriţa, jucător care s-a consacrat la Steaua. Atacantul Petrolului a punctat de două ori în repriza secundă, profitând şi de degringolada din centrul liniei defensive a roş-albaştrilor.
FC Snagov s-ar fi putut apropia şi ea de locul secund, însă nu s-a putut impune la Breaza. Ilfovenii au reuşit doar o remiză, 1-1, împotriva celor de la Tricolorul, având de recuperat acum cinci puncte pentru a mai prinde poziţia a doua. Clasamentul Seriei I este condus de Victoria Brăneşti, cu 61 de puncte (29 de jocuri), urmată de Sportul Studenţesc şi Petrolul, ambele cu 59 de puncte din 30 de jocuri, în timp ce FC Snagov se află pe patru cu 54 de puncte (30 de meciuri). În Seria a II-a, Dacia Mioveni, Universitatea Cluj, FCM Târgu Mureş şi UTA sunt cele patru echipe care luptă pentru primele două locuri ce duc în prima ligă. Derby-ul rundei 30 s-a disputat la Târgu Mureş, unde echipa locală a învins cu 3-1 pe UTA. În urma acestei victorii, ardelenii au rămas la două puncte în urma liderului Dacia Mioveni (59 de puncte) şi continuă să împartă locul secund, cu 57 de puncte, cu U Cluj. „Studenţii” au un meci mai puţin, ceea ce îi pune oarecum în avantaj faţă de echipa din Târgu Mureş.
Studenţi criticaţi
Tehnicianul Sportului Studenţesc, Tibor Selymes, şi-a criticat elevii după remiza de la Râmnicu Sărat, fiind convins că punctele pierdute vor conta în lupta pentru promovare. „Sunt dezamăgit. Am avut multe ocazii, dar am demonstrat din nou că suntem o echipă care ratează mult”, a spus Selymes.