S-a născut în Iran, a trăit ca polonez și a murit scoțian. O traiectorie nu tocmai comună. Nu ajunsese încă la maturitate când străbătuse deja o bună parte a Orientului Mijlociu: Iran, Irak, Siria, Palestina, Egipt. De acolo, peste Mediterana, a ajuns în Italia, unde i-a ajutat pe camarazii săi polonezi în crâncenele lupte de la Monte Cassino, din cel de-al Doilea Război Mondial. S-a remarcat și prin stilul de viață: îi plăceau țigările, vinul și berea, pe care le consuma cu o naturalețe perfect umană.
Urșii, simboluri ale lumii sălbatice, sunt caractere duale, contradictorii, inspirând curaj și putere, dar și bunătate și candoare. Wojtek avea din toate acestea, cu precădere, însă, pe cele din urmă. Yogi, Boo Boo, Fram, Fozzie, Baloo, Winnie The Pooh, Knut, Misha sau ursul polar din reclamele Coca-Cola sunt doar câțiva dintre colegii de specie, cu faimă, ai lui Wojtek. Niciunul, însă, nu îi poate concura CV-ul, spectaculoasa și tragica sa poveste.
În primăvara lui 1942, după ce Aliații au reușit să cadă la înțelegere cu Stalin, prizonierii și deportații polonezi din lagărele de muncă din Siberia au fost eliberați. Unii dintre ei au părăsit Uniunea Sovietică pentru a pleca spre Persia, actualul Iran, unde a fost creată o nouă armată poloneză, sub comandament britanic.
În drumul lor spre zona de pregătire a luptelor, un grup de soldați polonezi s-a întâlnit cu un puști, fiu de cioban, care avea la el un pui de urs orfan, scăpat din mâna vânătorilor care îi uciseseră mama. Copilul a vândut ursulețul soldaților polonezi.
Animalul fiind foarte mic, trebuia rezolvată problema alăptării lui, așa că noua sa familie a improvizat o sticlă de vodcă din care primea lapte condensat. Într-un final, și grupul, și puiul de urs au ajuns cu bine în Palestina, unde ursulețul a fost luat în custodia Companiei 22 de Transport a Diviziei de Artilerie din cadrul Corpului II de Armată al Poloniei.
Războinicul vesel
Ursulețului i-au spus Wojtek și a devenit mascota și prietenul soldaților polonezi pentru următorii ani. Numele nu a fost ales chiar la întâmplare: Wojtek este diminutivul polonez pentru Wojciech, unul dintre cele mai vechi nume slavice, putând fi tradus ca „plăcere a războiului“ sau „războinic vesel“ (wój, din slavul voj, este o rădăcină de cuvânt care trimite la război, formând și cuvintele wojownik (războinic) și wojna (război), iar ciech, din forma mai veche tech, trimite la bucurie, plăcere).
Wojtek a fost, de la bun început, vedeta indiscutabilă a Companiei, petrecându-și cea mai mare parte a timpului alături de soldații Plutonului 4. Doi dintre cei mai apropiați prieteni ai săi au fost Dymitr Szawlugo și Henryk Zacharewicz, tinerii soldați pe care îi puteți vedea în multe dintre fotografiile sau filmările făcute cu Wojtek.
În perioada pregătirilor de război, Wojtek putea fi deseori văzut în preajma bucătăriei, mâncând tot ce primea. A dezvoltat însă o plăcere aparte pentru bere, vin și țigări, pe care le consuma regulat. Țigările, însă, doar dacă îi erau servite aprinse. Cât privește berea sau vinul, după ce termina de băut avea obiceiul să privească insinuant la sticlă așteptând, răbdător, una nouă.
După ce a crescut și a prins putere, îi plăcea să se scalde, să joace fotbal sau să se ia la trântă cu camarazii săi. Doar cu unii, desigur, ceilalți bucurându-se că pot privi spectacolul oferit de malacul cu blană. Una dintre problemele de rezolvat după ce a crescut a fost transportul. Cât a fost mic, Wojtek putea sta în cabina șoferului; mai târziu, însă, a trebuit să fie transportat în remorcile vehiculelor, printre provizii, unde, în lungile călătorii, făcea toate năzbâtiile posibile. De fapt, oriunde mergea trebuia să fie în centrul atenției, bufoneriile sale lăsând impresia că îi făcea plăcere să distreze oamenii.
De-a lungul războiului, Wojtek s-a împrietenit și cu alte mascote, printre care maimuța Kasha și cățelul Kirkuk. Kasha a murit de inimă rea după ce puiul ei, bolnav cronic, a părăsit-o în mai puțin de un an, iar Kirkuk nu a supraviețuit înțepăturii unui scorpion. Cu efectele unei înțepături similare, în nas, s-a luptat și Wojtek, cei din Companie crezând că nu va supraviețui. Prietenul său apropiat, Henryk, a stat însă lângă el până l-a însănătoșit. Wojtek, în schimb, nu a părăsit „infirmeria“ decât după ce s-a refăcut complet.
Primul act de eroism
Într-una din nopți, în Palestina, a venit și momentul primului act de eroism: Wojtek a prins în flagrant un hoț care intrase în depozitul de muniție în care eroul nostru tocmai dormea. Arabul, șocat de prezența „gardianului“, a început să facă zarvă, reacție care a alertat militarii și a dus la arestarea lui. Pentru fapta de curaj, Wojtek a fost recompensat cu o sticlă de bere, pe care nu a refuzat-o.
Deoarece Armata Poloneză se pregătea, în 1943, să intre în zonele de război de pe teritoriul Italiei, soldații polonezi aveau de rezolvat o nouă problemă: ce să facă cu Wojtek în condițiile în care animalele nu aveau voie să însoțească trupele în timpul luptelor. După lungi scandaluri și tergiversări, s-a găsit și de această dată o soluție: lui Wojtek i s-au eliberat documentele oficiale necesare, cu număr de serie și tot ce trebuia, pentru a fi înrolat ca soldat.
Mai rămânea, însă, un mic hop de trecut: îmbarcarea. Britanicii nu permiteau prezența animalelor la bordul navelor care urmau să treacă Marea Mediterană. Cu toate documentele în regulă, însă, și după o mică revoltă a polonezilor, Wojtek a primit acceptul căpităniei din Alexandria și a pornit la drum.
În Italia, Corpul II al Armatei Poloneze a luptat împotriva trupelor germane la Monte Cassino, reușind, după lupte grele, să și cucerească fortăreața. În timpul ostilităților, Wojtek s-a trezit în primele linii ale artileriei poloneze, unde îi ajuta pe colegi cărând muniția. Henryk, cel însărcinat să aibă grijă de el, a primit ordin să plece într-o recunoaștere, așa că a trebuit să îl lase pe Wojtek singur.
Mereu curios și imitându-i pe soldați, Wojtek a început să care și el lăzile cu obuze spre tunuri, vacarmul focurilor de luptă părând a nu-l deranja. După bătălia de la Monte Cassino, portretul cu Wojtek cărând un obuz a devenit sigla oficială a Companiei 22 de Transport. Simbolul a apărut pe mașini, pe steaguri și pe uniforma soldaților.
Atracția Grădinii Zoologice din Edinburgh
La terminarea războiului, soldații polonezi au fost trimiși în Anglia – urma lăsarea lor la vatră. Cei mai mulți dintre ei au fost nevoiți să își ia adio de la prietenul lor știind că nu îl vor mai vedea niciodată: Wojtek a fost dus la Grădina Zoologică din Edinburgh, în Scoția. Soldații polonezi au considerat că e mai bine așa decât civil în lagărul comunist.
La Edinburgh Zoo, Wojtek a ajuns o atracție. Când auzea, însă, vreun vizitator vorbind în grai leșesc, întorcea capul, devenea mai atent. A murit în 1963, devenind parte a istoriei militare a Poloniei.
Surse: wojtekfilm.com, thesoldierbear.com, grimsbytelegraph.co.uk, badassoftheweek.com, wojtek-soldierbear.weebly.com
Info. Ursus arctos syriacus
Ursul brun sirian, fratele ursului carpatin și al celui grizzly, este cea mai mică specie de urs brun. Omnivor, mâncând aproape orice tip de mâncare, inclusiv carne, iarbă și fructe.
Este consemnat pentru prima oară în Turcia, Siria, Liban și Israel și se crede despre el că este ursul despre care se vorbește în Biblie. Mai poate fi întâlnit și în Irak, Iran și Afganistan, dar populația de urși bruni sirieni este azi în declin, prin pierderea habitatului și expansiunea braconajului.
Greutatea urșilor bruni poate varia între 100 de kilograme și o tonă, mărimea lor depinzând însă de alimentația pe care o au și de locul în care trăiesc. În tot cazul, ajung până la doi-trei metri înălțime și au ghearele mari, de până la 12-13 cm.
Pot fi iuți, dar numai pe distanțe mici. Viteza maximă: 48 km/oră. În mod normal, urșii bruni sirieni trăiesc până la vârsta de 35 de ani.
