Firma familiei Uţă are datorii de patru milioane de lei către furnizori şi către bugetul de stat.
SC Cipt Partener SRL Bistriţa, condusă de familia Uţă, care şi-a câştigat, în timpul guvernării Năstase prestigiul de „firmă de casă” a PSD, a ajuns să-şi ceară singură intrarea în insolvenţă din cauza unor datorii de peste patru milioane de lei către furnizori şi către bugetul de stat. Deşi are deschise şantiere în mai multe primării din judeţ unde lucrează la construcţia de săli de sport, şcoli sau blocuri de locuinţe, Cipt Partener nu a încasat mai nimic de la stat în ultima perioadă, aşa încât statul, prin ANAF, ca să-şi recupereze banii, a scos la licitaţie trei macarale în valoare de circa 500.000 de lei. Licitaţia va fi organizată în cursul zilei de miercuri la Bistriţa.
Aşteaptă bani de la stat
Contactat telefonic, Constantin Uţă, cel care conduce împreună cu soţia sa firma SC Cipt Partener SRL, a declarat că situaţia în care se află compania sa este una fără precedent. „Avem datorii la furnizori peste patru milioane de lei şi şantiere deschise la Telciu, Nimigea, Livezile, Bistriţa Bârgăului şi Bistriţa. Nu am avut ce face şi am cerut singuri intrarea în insolvenţă fiindcă majoritatea contractelor pe care le avem sunt cu statul, iar statul nu plăteşte. Au venit la noi să plătim TVA, în condiţiile în care noi nu am încasat nimic de la stat. Deocamdată, nu am dat oameni afară. Avem 240 de angajaţi pe toate şantierele, dar va trebui să începem să dăm afară pentru început vreo 30″, a spus Constantin Uţă care speră, însă, că situaţia va reveni la normal şi că firma sa nu va trebui să intre în faliment. Firma bistriţeană Cipt Partener şi-a adjudecat licitaţiile la patru săli de sport din opt, câte au fost scoase la licitaţie în judeţ. Urmează să încaseze pentru lucrări 2,1 milioane de lei. Statul român a investit în construcţia de săli de sport peste 100 milioane euro.
Lucrări de mântuială
Firma Cipt Partener a fost acuzată, nu o dată, că face lucrări de mântuială. O astfel de acuzaţie a venit din partea Grupului Şcolar „Grigore Moisil” din Bistriţa. În 2006, firma Cipt Partener a obţinut un contract de 290.000 de lei pentru reabilitarea unei clădiri a şcolii căreia i-a dat jos acoperişul. O ploaie torenţială a inundat clădirea. Apa s-a infiltrat prin pereţi şi a distrus parchetul, mobilierul şi instalaţia electrică. Autorităţile au declarat că vor imputa pagubele constructorului.