Vestea că naţionala de polo a României a reuşit, la finele săptămânii trecute, la Oradea, să obţină accesul la Campionatul European din vară de la Zagreb nu poate decât să bucure orice iubitor al sportului. De asemenea, faptul că poloiştii noştri s-au impus (12-10) în faţa unor adversari de marcă – aşa cum sunt reprezentanţii Rusiei, vicecampioni olimpici, încheind neînvinşi Grupa C a turneului de calificare la care au mai participat Olanda şi Marea Britanie – este o dovadă că România se menţine încă pe linia de plutire la această disciplină. Îngrijorătoare este însă inerţia în virtutea căreia se obţin încă rezultate bune la nivel de echipă naţională. De aproape doi ani, federaţia română de specialitate nu are minimum de echipă managerială care, conform statutului, presupune, în primul rând, existenţa unui preşedinte şi a unui secretar general. De când George Gaiţă şi-a dat demisia de onoare din funcţia de preşedinte al FRP, după ce naţionala de polo a „reuşit” incredibila contraperformanţă să rateze, la Oradea, calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, deşi se număra printre marile favorite, la cârma forului de polo se află un singur om. Fost secretar general, acum preşedinte ales, Anatol Grinţescu nu se grăbeşte să numească un secretar general de mai bine de un an şi jumătate. Momentan, toată lumea este mulţumită că treaba merge bine, cu ungurul Istvan Kovacs pe banca tehnică a tricolorilor. Antrenorul maghiar a fost însă angajat şi este plătit de fostul şef al FR de Polo, iar actuala conducere a FRP, concentrată în jurul unei singure persoane, nu reuşeşte de atâta amar de vreme să găsească un manager capabil să pună la punct strategii care să rezolve şi eventuale situaţii de criză ce pot apărea, cum ar fi, de pildă, o eventuală plecare a lui Istvan Kovacs.
