Un caz halucinant s-a petrecut miercuri în Spitalul de Urgenţă din Craiova: un interlop muribund a fost răpit, cu pat cu tot, de rudele acestuia, care în prealabil i-au luat la bătaie pe medici şi pe asistente. Incidentul a avut loc fără ca agenţii de pază sau poliţiştii să intervină.
Două asistente medicale şi un doctor de la Spitalul de Urgenţă din Craiova au fost agresaţi în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de un grup de romi care au pătruns cu forţa în incinta unităţii medicale. Agresorii aveau internată la secţia ATI o rudă care suferise un stop cardio-respirator. Ei au năvălit în secţie după ce au fost înştiinţaţi că bolnavul, ţinut în viaţă de aparate, nu va supravieţui. Este vorba despre Dună Pară (56 de ani) – se pare că era un membru al clanului interlop Pară, din Craiova -, care fusese internat joi după-amiază cu diagnosticul diabet zaharat. La ora 22.00, Pară a făcut stop cardiac şi era ţinut în viaţă doar de aparate. Soţia şi cei doi fii, de 16 şi 23 de ani, au intrat cu forţa la ATI şi l-au luat pe bolnav cu tot cu patul de spital.
Cristina Dumitru, una dintre asistentele agresate, susţine că în timpul altercaţiei i-a fost smuls cercelul din ureche. „Au dat cu pumnii, ţipau la noi”, spune ea. Mihaela Mitricună, medic specialist la Reanimare, spune, la rândul ei, că a fost înjurată şi i s-a vorbit urât. „Erau aşa de furioşi, că-ţi era şi frică să le stai în cale”, povesteşte una dintre asistentele care au fost martore la scenă. Ulterior, rudele lui Pară au trimis patul înapoi.
Clanul Pară este cunoscut în Craiova ultimilor ani după scandalul din februarie 2008, când membrii grupării s-au răfuit cu oamenii lui Enryko Cezar Constantinescu. În urma acelui incident, petrecut în faţa Curţii de Apel Craiova, cinci persoane, printre care şi Enryko, au ajuns la spital.
Poliţia: „A fost doar o neînţelegere”
În spital se aflau la momentul respectiv mai mulţi agenţi de pază. Valeriu Oprea, directorul firmei de securitate, a afirmat că oamenii săi nu au putut face faţă numărului mare de intruşi. „Aveam de serviciu doi oameni la interior, doi erau la Urgenţă şi unul la poartă.” Poliţiştii au ajuns la faţa locului după ce incidentul s-a stins.
Adjunctul şefului IPJ Dolj, Nicuşor Badea, spune că spitalul era dotat cu tot ce trebuie pentru aplanarea unui conflict. „Au personal de pază. Totul s-a petrecut în incinta spitalului. A fost doar o neînţelegere. Noi prevenim asemenea incidente prin măsurile pe care le luăm în cazuri similare: amenzi, dosare penale etc. În cazul de faţă este vorba despre amendă şi întocmirea unui dosar penal pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice. „Poliţia l-a amendat pe agentul de pază Alexandru Stancu cu 100 de lei pentru că a permis accesul în spital după ora 20.00, iar cei trei membri ai familiei Pară au primit amenzi cuprinse între 20 şi 50 de lei. Dună Pară a decedat după ce a ajuns acasă.
Scandaluri în lanţ în spitalele din Craiova
În august 2007, un craiovean a fost împuşcat în incinta Institutului de Medicină Legală (IML) Craiova, în faţa personalului medical. Daniel Dumitru Ogun, zis „Chelie”, s-a dus să-şi scoată un certificat medical de la IML, însoţit de fratele său. În incintă şi-au făcut apariţia trei necunoscuţi care i-au luat la bătaie, unul dintre ei ameninţându-l pe „Chelie” cu pistolul. Ulterior, unul dintre agresori, Bogdan Hristea, zis „Bogdă”, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, împuşcat în cap. În luna octombrie a aceluiaşi an, două clanuri de romi s-au războit cu pistoale, săbii şi bâte în cartierul Faţa Luncii. Şase persoane au ajuns la spital, cu răni grave. Trei dintre ele erau împuşcate, iar alte trei, tăiate cu sabia. În iunie 2009, un alt scandal a izbucnit la spital. Peste 60 de jandarmi şi membri ai Detaşamentului de Intervenţie Rapidă au intervenit pentru a aplana conflictul dintre două grupări rivale de interlopi din oraş. Trei persoane au fost rănite în urma conflictului, iar una a fost internată. Ambele clanuri veniseră la spital după alte scandaluri pe care le avuseseră în aceeaşi seară. Fiecare grup era la Urgenţă pentru a-şi trata rudele rănite.
„Poliţiştii au obligaţia să intervină”
Chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, a declarat că în situaţii de genul celei de la Craiova poliţiştii au obligaţia să intervină. „Principalele atribuţii ale poliţistului sunt cele de patrulare şi de menţinere a ordinii publice. În cazul de la Craiova şi în situaţii similare, poliţiştii au obligaţia să intervină. Din informaţiile mele, poliţiştii din Craiova au intervenit pentru aplanarea incidentului la care vă referiţi. Întâi au intervenit oamenii de la firma de pază, apoi au intervenit poliţiştii”, ne-a explicat Tobă. Declaraţiile chestorului sunt contrazise de mărturiile doctorilor.
Şef de poliţie demis după scandaluri cu violenţă
În urma scandalurilor de acest gen, acum doi ani, şeful IPJ Dolj, Georgel Enescu, a fost nevoit să demisioneze. Demisia lui Enescu a fost cerută de ministrul de Interne de la acea dată Cristian David. „Consider că responsabilitatea pentru repetatele conflicte dintre clanurile mafiote din Craiova aparţine în întregime IPJ Dolj şi Poliţiei Municipiului Craiova”, spunea ministrul. Georgel Enescu a demisionat, în locul său venind şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova, Gheorghe Bică, acum pensionat.