2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialŞcoală de Fotbal în offside

Şcoală de Fotbal în offside

Fratele fostului internaţional Viorel Moldovan este acuzat că nu a plătit o datorie de 50.000 de lei. Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bis­triţa a dat în ju­­decată Şcoala de Fotbal Viorel Moldovan şi pe fratele fostului in­ternaţional, Adrian Moldovan, care o reprezintă, pentru o datorie de aproape 50.000 de lei. Banii reprezintă contravaloarea unor servicii de masă şi cazare oferite fotbaliştilor pe vremea când CSM era condus de Adrian Moldovan, fratele lui Viorel, care se ocupa, în paralel, şi de şcoala de fotbal a fratelui său.

Datoria a fost găsită în conta­bilitate de actualul director al CSM, Maria Sânmărtean. E vorba de factura nr. 69/30.09.2006 emisă de CSM Bistriţa pe numele Şcolii de Fotbal „Viorel Moldovan”, dar şi de un angajament de plată al acesteia din urmă semnat de Adrian Moldovan, de data aceasta, în calitatea lui de reprezentant al Şcolii de Fotbal.

După ce Adrian Moldovan (PSD) a fost demis din fruntea CSM Bistriţa, instituţia s-a îndreptat împotriva Şcolii de Fotbal „Viorel Moldovan” ca să-şi recupereze banii, dar, iniţial, a pierdut procesul.

 

Chichiţe judiciare

„Judecătoria Bistriţa a dat câştig de cauză Şcolii de Fotbal «Viorel Moldovan» întrucât documentele financiar contabile ce atestau datoria menţionată erau semnate de către Adrian Moldovan, acesta nefiind reprezentant cu drept de semnătură al Şcolii de Fotbal. Drept urmare, CSM Bistriţa a fost nevoită să continue o nouă procedură de recuperare a datoriei intentând proces pe drept comun lui Adrian Moldovan şi, totodată, Şcolii de Fotbal «Viorel Moldovan»”, a declarat Maria Sânmărtean, directorul CSM Bistriţa. Noul dosar va intra în discuţia unei instanţe a Judecătoriei Bistriţa în data de 20 mai. Despre acest nou proces Adrian Moldovan a declarat că nu-i înţelege sensul.  „Eu am o sentinţă favorabilă şi nu văd sensul acestui nou demers. Şi eu am dat în judecată instituţia fiindcă am fost destituit. Am avut proces la Curtea de Apel Cluj, unde am câştigat, dar au făcut recurs şi acum suntem la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a declarat Moldovan.  

 

Afacere nerentabilă

Şcoala de Fotbal „Viorel Moldovan” şi-a încetat activitatea în urmă cu doi ani fiindcă a devenit nerentabilă, însă ca organizaţie nu s-a desfiinţat. „Am acumulat şi noi multe datorii de la alţii. Părinţii nu prea plăteau, a fost greu, a trebuit să renunţăm”, a declarat Moldovan. Rămas fără funcţie, Adrian Moldovan a înfiinţat Asociaţia de Handbal Omega care se ocupă de echipa de handbal fete. Deşi asociaţia a fost înfiinţată abia în februarie, în martie a primit 250.000 de lei de la bugetul local.

Cele mai citite

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă