-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportPonta: PSD se va abţine de la votul privind Legea ANI, dar...

Ponta: PSD se va abţine de la votul privind Legea ANI, dar va asigura cvorumul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că social-democraţii se vor abţine de la votul privind noua Lege a ANI, dar vor fi prezenţi în sala de şedinţă pentru a asigura cvorumul, astfel încât legea să poată fi votată, potrivit Mediafax.

Ponta a precizat că PSD nu a împiedicat cu nimic dezbaterea şi apariţia modificărilor la Legea ANI.

El a arătat, însă, că, indiferent de „comandamentele politice” care vin de la Cotroceni sau din alte părţi, nu se poate trece totuşi peste anumite reguli procedurale şi constituţionale.

Liderul PSD a subliniat că în Monitorul Oficial nu a fost publicată încă motivarea Curţii Constituţionale referitoare la Legea ANI, astfel încât parlamentarii sunt în situaţia de a modifica ceva ce nu există din punct de vedere juridic.

Ponta a mai spus că Ministerul Justiţiei pregătea deja circa 200 de modificări la legea iniţială, ceea ce dovedeşte că graba prin care legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului nu a însemnat şi un rezultat bun.

În opinia lui Ponta, răspunerea pentru neconstituţionalitatea textelor de lege trebuie să revină Guvernului şi Ministerului Justiţiei.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 15 voturi „pentru” şi 5 abţineri, un raport favorabil la noua lege privind funcţionarea ANI, cu o serie amendamente.

Plenul Camerei Deputaţilor a început, miercuri după-amiază, dezbaterea legii, în calitate de primă Cameră sesizată.

Cele mai citite

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă