22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInternaționalInovaţie în muzica grecească

Inovaţie în muzica grecească

Concertul susţinut de George Dala­ras la Bucureşti pe 2 mai, ora 19.30, la Zone Arena, mar­chează începutul turneului Encore Tour Europe 2010. La Bucureşti, cântăreţul grec îi va avea ca invitaţi pe Despina Olympiou, una dintre cele mai bune voci ale muzicii greceşti de azi, şi Mi­chalis Tzouganakis, un apreciat cântăreţ şi poliinstrumentist.

 

De aproape trei decenii, George Dalaras s-a menţinut în fruntea procesului de inovaţie în muzica grecească, fiind creatorul unor repere esenţiale despre ceea ce reprezintă sau ar trebui să reprezinte această muzică, aducând în atenţia publi­cului stiluri muzicale uitate, precum smirneiko sau rembetiko. George Da­laras are la activ peste 40 de albume propii şi 20 de albume în colaborare cu Goran Bregovic, Paco de Lucia, Al di Meola, Sting, Bruce Springsteen, Ray Lema, Jan Garbarek şi alţii.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul www.eventim.ro.

Cele mai citite

Ludovic Orbul sau ratatul de serviciu

Tu te lauzi că Ludovicul înainte ți s-a pus?… Ce-l mâna pe el în luptă, ce-a voit acel exclus? Cam așa ar suna acum versurile...

Marcel Ciolacu: „Anul viitor vom putea cumpăra anvelope #produseînRomânia!”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că, începând de anul viitor, românii vor putea achiziționa anvelope fabricate în România, după inaugurarea noii fabrici...

Ucraina participă la un exercițiu NATO pentru testarea sistemelor anti-drone

NATO a încheiat săptămâna aceasta un exercițiu anti-drone major, la care Ucraina a participat pentru prima dată, alianța occidentală încercând să tragă urgent învățăminte...
Ultima oră
Pe aceeași temă