Ciolanul de porc în sos de miere, la Praga, micile sandvişuri numite „timbre”, la Veneţia, sau budinca de rinichi, la Londra, sunt preparate ca pe vremuri. Când majoritatea restaurantelor din lume încearcă să inventeze noi meniuri şi reţete, să redecoreze şi să se alinieze la noile trenduri, câteva localuri din Europa aleg să rămână neschimbate şi promovează reţete „istorice”, folosind aceleaşi ingrediente de mai bine de un secol. Şi, culmea, au un succes nebun.
Au Rendez-vous des Chauffeurs, Paris
Deschis în 1904, restaurantul încă serveşte feluri de mâncare tradiţionale franţuzeşti, fără i¬fose, pe care le consumau clienţii în secolul trecut. Aceştia au dat de altfel şi numele localului, în faţa căruia era odată una dintre cele mai mari staţii de taxi din Paris. Carnea de iepure, maţele de porc, pulpele de vită şi fripturile în sos tartar sunt doar câteva dintre mâncărurile din meniu. Un prânz costă 11,90 euro, iar jumătate de ulcior de vin roşu de Gamay – 8 euro.
Brasserie Georges, Lyon
În spatele staţiei Perrache, din centrul oraşului Lyon, se află o adevărată instituţie culinară, Brasserie Georges. Din momentul în care te aşezi pe scaun, chelnerii parcă dansează în jurul tău cu tăvi cu bucate, bere şi vin. Localul a fost la origini berărie (fondată de o familie din Alsacia, în 1836), cu restaurant anexat. De la început, cârnaţii alsacieni şi varza acră erau în topul meniului, şi aşa au rămas şi astăzi, dar asta nu înseamnă că nu veţi găsi şi feluri tradiţionale din Lyon. Mâncarea este consistentă, iar atmosfera – gălăgioasă şi veselă.
Lhardy, Madrid
Există şi restaurante mai vechi decât acesta în Madrid, dar n-o să vă pară rău dacă faceţi o oprire la Lhardy, fondat în 1839, pentru o porţie de supă de carne şi un pahar cu sherry. Servită dintr-o urnă de argint în sala principală a restaurantului, decorată cu lemn şi piatră, numai supa de carne vă poate face să vă simţiţi mai bine într‑o zi ploioasă şi friguroasă, dar, împreună cu sherry-ul, buna dispoziţie va fi molipsitoare.
La Campana, Roma
Unul dintre cele mai vechi restaurante din lume, La Campana a fost fondat în 1518 ca han pentru cei din afara cetăţii. A fost unul dintre locurile favorite ale lui Federico Fellini, în anii ’60, şi de atunci nici meniul, nici chelnerii şi nici clienţii dichisiţi nu s-au schimbat prea mult. Fidel moştenirii istorice, La Campana oferă unele feluri de mâncare tradiţionale şi neobişnuite, aproape pe cale de dis-pariţie în peisajul culinar, precum vignarola, o supă de primăvară cu fasole, mazăre şi bacon.
Do Mori, Veneţia
Vechi de 548 de ani, restaurantul este un bar de vinuri, localizat lângă Podul Rialto. Mâncarea este simplă: gustări, cunoscute sub numele de ciccheti, precum codul sărat cu mămăligă, anşoa pe pâine prăjită, sandvişuri mici şi subţiri numite „timbre” şi cârnaţi de porc în supă, toate udate din belşug cu vin local. Pe la ora 11, în fiecare dimineaţă, locul se umple de negustori din piaţa de peşte din apropiere, care vin să bea primul pahar de „ombra” din acea zi, un vin ieftin de calitate inferioară. Servirea este fără zâmbet şi destul de ştearsă, dar, când ajungi aici, ştii că eşti în adevărata Veneţie: ascunsă, simplă, fără pretenţii, şi neschimbată de mai bine de jumătate de secol.
Sostanza, Florenţa
Sostanza, deschis în 1869, este cel mai vechi local din oraş şi arată ca atare. Este o măcelărie transformată în restaurant, cu faianţă albă şi suprafeţe dure, rustice. Multe dintre felurile de mâncare sunt gătite pe cărbuni, iar clienţii fideli intră pur şi simplu în bucătăria veche să întrebe bucătarul ce e bun de mâncare în ziua respectivă. Sostanza este faimos pentru omleta cu anghinare şi pentru pieptul de pui rumenit în tigaie, în unt.
Rules, Londra
În 1798, Thomas Rule a fondat localul Rules Oyster House în Maiden Lane. Spre surprinderea tuturor, a fost un succes imens. În 2008, o sală de mese privată a fost transformată în cel mai bun bar din Londra, sub conducerea legendarului barman Brian Silva. Un cocktail aici este absolut obligatoriu înainte de a lua masa. Rules oferă cele mai bune mâncăruri tradiţionale britanice, precum scoicile, creveţii, friptura şi budinca de rinichi sau deserturi de-ţi lingi degetele.
U Medvidku, Praga
Zgomotos, prea luminat, plin de fum, dar în acelaşi timp încântător. Acest local vechi de 500 de ani este renumit pentru carnea delicată de vită în sos de bere. Restaurantul este de obicei destul de aglomerat, iar chelnerii, deşi eficienţi, sunt morocănoşi şi se aşteaptă să ştiţi pe de rost meniul. Trebuie să cunoaşteţi principalele feluri de mâncare: cesnekova (supă de usturoi), kachna (raţă cu varză şi găluşte de cartofi) sau koleno (ciolan de porc în sos de miere). Dacă nu vreţi să fiţi pus în încurcătură atunci când comandaţi, mai bine vă documentaţi înainte cu privire la mâncărurile tradiţionale din Cehia.
548 de ani au trecut de la deschiderea localului Do Mori, din Veneţia.