Divortul lasa mari dureri in vietile celor care au decis sa plece pe carari diferite si, ce e mai grav, el are in mod inevitabil un efect profund asupra copiilor. Despartirea parintilor poate lasa copilului rani psihologice aproape de nevindecat, insa acest lucru depinde foarte mult de modul in care parintii stiu sa faca fata situatiei.
Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne de suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plange mai usor decat in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire la clipele separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci cand trebuie sa mearga la culcare. Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici trec printr-un moment dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care nu inteleg de ce unul dintre parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte limpede: copiii ai caror parinti s-au despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la randul lor.
Schimbari de comportament
Se intampla sa apara si comportamente noi, cum ar fi suptul degetului, folosirea unui limbaj de bebelus, udarea patului in timpul noptii, pierderea de obiecte, varsarea lucrurilor, uitarea anumitor gesturi – toate expresii ale anxietatii sau ale furiei. Copiii mai mari, de varsta scolara, manifesta de obicei aceleasi semne, insa pot avea si caracteristici mai fatise de manie, ingrijorare sau tristete, cum la fel de bine pot afisa o atitudine de indiferenta.
„Ma simt vinovat!”
Deseori un copil se simte vinovat de problemele parintilor, astfel ca el adopta atitudinea unui copil foarte cuminte, sperand ca in acest fel parintii nu se vor mai desparti. Exista insa si cazuri de copii care devin dintr-o data agresivi sau ostili cu parintii. Daca aceasta perioada dificila nu este gestionata cum trebuie, un copil poate ramane afectat pentru o perioada lunga de timp sau chiar pentru totdeauna.
Dă explicaţii copilului tău
Un parinte nu trebuie sa se inchida in propria-i durere si sa uite ca si copilul de langa el sufera la fel de mult. Pentru cel mic, divortul este similar, ca stare de spirit, cu pierderea cuiva drag. Daca nu i se va vorbi deschis, fantezia si imaginatia sa pot inrautati mult situatia. El are nevoie sa i se explice pe intelesul lui ce se intampla si care va fi viitorul. Unii copii vor accepta invitatia de a vorbi despre divort, altii nu. Copiilor foarte mici li se poate explica prin alte moduri ce se intampla exact, prin desene, teatru de papusi sau marionete. Au nevoie sa fie asigurati ca vor fi iubiti in continuare si ca nu e vina lor ca s-a intamplat asa. Cea mai buna solutie de depasirea a acestei crize este ca parintii sa aiba grija de ei insisi, pentru ca adesea copiii imita comportamentul parintilor. Daca unul dintre parinti este depresiv, exista riscuri mari ca si copilul sa-i calce pe urme. De aceea, este recomandat un comportament cat mai echilibrat; familia si prietenii trebuie sa constituie elemente de baza.
Viata dupa divort
Dupa despartirea parintilor, unii copii vor petrece o parte din timp cu un parinte si alta parte cu celalalt parinte. Altii vor petrece majoritatea timpului cu un singur parinte, vazandu-si celalalt parinte numai in vizite dinainte stabilite. Pentru copilul unei familii divortate, viitorul poate insemna parinti vitregi. In acest stadiu, depinde de fiecare in parte cum stie sa-si aleaga mai departe persoana care sa le stea alaturi, iar decizia copilului de a accepta sau nu noua situatie familiala trebuie respectata.
Greseli de evitat
Desi exista tentatia de a vorbi de rau fostul sot, trebuie evitata critica in fata copilului, indiferent de problemele existente. Si, mai ales, copilul nu trebuie sub nici o forma sa fie acuzat ca ar „poseda” cateva sau chiar toate insusirile negative ale celuilalt parinte. Copilul nu trebuie folosit pe post de moneda de schimb, ca mesager cu care poate fi santajat fostul partener. Atunci cand apare un alt partener in viata unuia dintre parinti, copilul, de cele mai multe ori, opune rezistenta. Este o atitudine normala care trebuie gestionata cu calm si intelepciune. Copilul are nevoie de ajutorul parintilor, care pot sa explice pe intelesul lui ce se intampla, in termeni foarte simpli, fara a-i ascunde sau infrumuseta artificial realitatea.
Articol preluat de pe www.121.ro
Copyright www.121.ro
Articole din aceeasi categorie:
