0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecial„Viaţa mea a fost o poveste ruptă din filme"

„Viaţa mea a fost o poveste ruptă din filme”

Ne place sau nu, filmul „State de România” parodiază societatea ro­mâ­nească, exacerbându-i racilele. Pentru Doiniţa Oancea, rolul Minodor
a fost o provocare, tocmai pentru că, spune ea, nu are multe în comun cu personajul. Cert este că ea face credibil şi cu şarm rolul tinerei ţigănci alintate şi tradiţionaliste.

Am copilărit frumos. Am trecut printr-o şcoală elementară, nişte ani de liceu de care îmi amintesc cu drag, am terminat o Facultate de Filosofie şi Jurnalism, cursuri postuniversitare de „gender studies” la o universitate din Budapesta, am fost director adjunct la o companie de spectacole, am lucrat ca asistent manager la o companie de construcţii grecească, după care viaţa mea a luat o întorsătură total neaşteptată. Neaşteptat de frumoasă! Am mers la castingul pentru „Inimă de ţigan”, iar ăsta a fost începutul unui vis pe care îl trăiesc şi acum. E greu de arătat în cuvinte ce am simţit în momentele în care jucam alături de Gheorghe Visu, Carmen Tănase, maestrul Dinică sau Marin Moraru. Îmi plăcea atât de mult tot ce vedeam pe platourile de filmare, tot ce trăiam acolo, experienţele prin care treceam, încât la nici treo luni de la începerea proiectului mă gândeam şi speram să rămân… Acasă. Şi am rămas! A început povestea „Reginei”, unde am jucat în continuare rolul Minodorei. A fost o bucurie enormă să văd că oamenii iubesc personajele pe care le jucam. Şi, pentru că microbul actoriei mă invadase iremediabil, m-am gândit că o facultate de teatru m-ar ajuta în cariera pe care o iubesc din tot sufletul. Aşa că m-am inscris la facultate, am susţinut examenul şi iată-mă studentă la clasa doamnei profesoare Sanda Manu.

Toamna trecută o nouă experienţă avea să se ivească în viaţa mea: filmul de lung-metraj „State de România – student la Sorbona”. Am avut emoţii, era ceva nou şi auzisem de la toţi colegii mei că modul de lucru şi filmările decurg altfel decât în cazul unui serial. Acest „altfel” a fost pentru mine un plus şi o nouă lecţie pe care am învăţat-o. Filmările, în mare măsură, au avut loc la Paris, în locuri atât de celebre încât cu greu îmi venea a crede că ceea ce mi se întâmplă era real. Am dus-o pe Minodora pe malul Senei, la Turnul Eiffel, Notre Dame, Montmartre, în cafe­nelele pariziene sau în buticuri cochete.

A urmat apoi „State de România”, de data asta la ProTV. O nouă provocare, un nou public… un nou început. Nu e deloc uşor să joci un personaj atâta vreme, dar tocmai asta te face să-l cunoşti atât de bine şi să poţi scoate la iveală diverse faţete ale lui. Crearea unui personaj este un efort susţinut, o invitaţie continuă de solicitare maximă a imaginaţiei şi propriilor trăiri. Minodora mi-a dat şansa să trec prin multe stări, să cunosc situaţii şi senzaţii pe care cu siguranţă nu aş fi avut ocazia să le trăiesc în viaţa de zi cu zi. În momentul de faţă, Minodora este însărcinată. Prima probă cu burta de silicon pe care trebuie să o port la filmări a fost o senzaţie… tare ciudată. Am avut imediat instinctul de a-mi pune palma pe burtă, gest pe care îl întâlneşti la majoritatea gravidelor şi pe care, eu una, încercam mereu să mi-l explic.

De câte ori am fost întrebată care este atmosfera de la filmări, întotdeauna am spus că suntem „o familie”. Şi nu este deloc un clişeu! Suntem pe platourile de filmare de dimineaţa până seara, ne-am cunoscut în momente de bucurie, de nervozitate sau de tristeţe. Ne ştim reacţiile, iar asta e foarte important. Am dezvoltat o comunicare ce trece dincolo de cuvinte. Vorbim printr-o privire. Acesta este un atu şi pentru proiectul la care lucrăm. Totul merge mult mai repede, fără a fi nevoie de prea multe explicaţii sau lămuriri. Doamna Carmen Tănase, „mămica” din serial, a devenit şi „mămica” din viaţa reală. Între noi două s-a născut o prietenie sinceră şi frumoasă, care îmi este tare dragă. Atunci când nu suntem la filmări, vorbim întotdeauna la telefon. Eu am o mare încredere în sfaturile şi opiniile ei, de asta îmi şi place să o consult atunci când trebuie să iau o decizie. Un alt prieten drag pe care l-am cunoscut odată cu „Inimă de ţigan” este Octavian Strunilă, nimeni altul decât Stiven, soţul meu din „State de România”. E adevărat ca am jucat foarte multe secvenţe împreună, dar chiar şi dacă nu ar fi fost aşa, cred că ne-am fi împrietenit. Strunilă este un om nemaipomenit de talentat şi foarte, foarte amuzant. Are o capacitate incredibilă de a trece de la o stare la alta şi puterea de a interpreta o gamă foarte variată de persona­je. Strunilă este omul în jurul căruia nu ai cum să fii trist vreodată, pentru că ştie întotdeauna cum să-ţi inspire o stare de spirit extraordinară şi să te facă să zâmbeşti. Prietenia noastră a crescut în fiecare zi şi, aşa cum se întâmplă de obicei, s-a construit din lucruri mărunte şi evenimente majore. N-am să uit niciodată ziua în care Strunilă a devenit tătic. Am stat cu el pe holurile maternităţii şi aveam nişte emoţii de credeam că o să-mi iasă inima din piept, iar eu trebuia să fiu acolo pe post de „sprijin”. Botezul micuţei Maria Equazella, care a avut loc cu numai câteva zile în urmă, a fost un alt moment important pentru mine. Am fost moaşa, mai exact cea care ia copilul de acasă, îl duce la biserică şi are grijă de el până la începerea ceremoniei. Au fost nişte momente în care m-am simţit foarte responsabilă pentru micuţa din braţele mele, iar gestul meu a fost ca o promisiune că voi avea întotdeauna grijă de acest copil. Aşadar, suntem o familie atât pe micul ecran, cât şi în spatele lui. Viaţa mea a fost o poveste ruptă din filme, o dovadă a faptului că atunci când visezi nimic nu este imposibil. Mă bucur în fiecare zi de această vrajă, iar prin munca mea le mulţumesc neînce­tat celor care au avut încredere în mine!

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă