3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPSA către GM:"Vrem banii înapoi"

PSA către GM:”Vrem banii înapoi”

Grupul PSA Peugeot-Citroen a achiziționat în acest an marca Opel de la General Motors pentru 1.3 miliarde de euro, însă oficialii producătorului francez se lovesc acum de primele probleme.

După ce au analizat strategia anterioară a celor de la Opel, cei de la Peugeot-Citroen și-au dat seama că trebuie să facă investiții majore pentru ca brandul german să respecte normele de emisii care vor intra în vigoare în Europa în 2021, întrucât în caz contrar riscă amenzi majore.

În acest context, Grupul PSA consideră că trebuie să primească despăgubiri de la General Motors în valoare de 600 – 800 de milioane de euro, adică circa jumătate din suma totală plătită la achiziție.

Potrivit unor surse neoficiale citate de agenția de presă Reuters, oficialii General Motors au fost informați despre aceste aspecte, însă Grupul PSA nu a făcut încă niciun pas legal pentru recuperarea acestei sume de bani.

Potrivit viitoarei legislații europene, fiecare constructor trebuie să reducă emisiile medii ale modelelor de la valoarea maximă actuală de 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru la numai 95 de grame.

De aceea, până în 2020, constructorul german și-a propus să aibă 4 modele electrificate în gamă, iar primele nominalizate sunt o versiune plug-in hibrid pentru SUV-ul Crossland X și o versiune electrică pentru noua generație Corsa. Obiectivul Opel este ca toate modelele sale să aibă versiuni electrice sau plug-in hybrid până în 2024.

Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă