Cand m-am mutat aici n-am avut habar de istoria si importanta acestei cladiri, dar am perceput imediat atmosfera de film nouvelle vague, cu dramele petrecandu-se in scari de blocuri pariziene si lifturi cu grilaj metalic, cu domni octogenari foarte respectabili in costum si cu palarie care niciodata, ce niciodata nu omit a saluta sau a tine usa deschisa. Apropos usa de intrare: din pacate usa de la nr. 52, cea folosita de mine cel mai des, nu se potriveste in filmul din imaginatia mea, deoarece o firma „bine intentionata” a smuls cu brutalitate usa originala, din lemn sculpat, si a inlocuit-o cu una turceasca, din plastic, vezi doamne la fel, fiind maron, pe care pot sa o deschid cu un sut in cazul in care mi-am uitat cheia.
Poate ca din seria de cladiri vitregite ale Bucurestiului, imobilul din str. Frumoasa pare cel mai fericit caz; unii ar putea intreba: dar ce aveti, casa e intreaga, locuita, uite, locatarii i-au adus imbunatatiri … Am insa defectul arhitectului: ma scandalizez la „detalii”, la „nuante”; uite usa de pilda, sau geamurile stralucitoare, albe si noi din termopan, inca in ambalaj; sau la luminatorul din hol, la extinderile ilegale si improvizate de la mansarda, toate din plastic sau carton, amintind de vremea flower-power si de tapete inflorate. Un naiv optimist ar putea banui ca o colonie hippie a pus stapanire pe mansarda cladirii, din pacate insa „rebelii” isi scot pantofii la usa (plastic- Turcia) si lipesc plachete pe peretele blocului cu „nu parcati – loc rezervat”.
Pentru a intelege de ce toate aceste interventii au ajuns sa ma exaspereze, voi impartasii cititorului istoria si semnificatia cladirii :
Asemanatoare vremurilor actuale, perioada interbelica a fost pentru Bucuresti o perioada in care s-a construit foarte mult, diferenta fiind ca s-a construit mult mai bine. Datorita nevoii de locuinte relativ ieftine, aceasta insemnand ceva intre vila burgheza si cocioaba din mahala, au aparut un tip de case foarte economice, destinate functionarimii, si blocurile de apartamente, apartinand unor societati cooperative, destinate propriilor lucratori. Astfel apar cladiri de 3, 4 si 5 etaje , apartinand Ministerului de Finante, Ministerului de Razboi, Caii Ferate, etc. Spre deosebire de societatile numite mai sus, care inchiriau apartamentele propriilor functionari, societatea Constructia Moderna, condusa de inginerul Ermil Pangrati si de arhitectul Stefan Burcus, a construit, in 1922, cu scopul de a vinde apartamentele, prima scara a imobilului cu 5 etaje la intersectia dintre Calea Victoriei si Strada Frumoasa, celelalte scari fiind la momentul vanzarii primelor apartamente in faza de proiect.
Imobilul din strada Frumoasa este deci primul imobil de apartamente proprietate privata in Bucuresti, urmandu-i o serie intreaga de proiecte asemanatoare, cum ar fi blocul din str. Episcopiei 2-4 sau doua imobile cu 8 etaje din Piata Senatului.
Terenul apartinu-se familiei Cantacuzino, iar strada Frumoasa a fost pentru scurt timp si Str. Gr. G. Cantacuzino, reluindu-si insa numele vechi, datorat vecinatatii cu „casa frumoasa”, care era casa Nababului, palatul Cantacuzino, actualul Muzeu George Enescu. Intr-adevar norocosii proprietari ai apartamentelor situate pe latura sudica a cladirii au o priveliste unica catre palat si catre gradina muzeului. Singura consolare a mea ca nu locuiesc pe acea latura, este ca nu voi suferi frustrarile lor vazand zilnic degradarea dosnica a palatului Cantacuzino.
Desi conform contractelor de vanzare-cumparare proiectantii cladirii sant arhitectul Stefan Burcus si inginerul Ermil Pangrati, paternitate fiind sustinuta si de stilul eclectic al cladirii, exista precizarea lui Paul Constantin in Dictionarul universal al arhitectilor, conform careia arhitectul imobilului este Virginia Haret, arhitecta de orientare neoromaneasca si apoi functionalista, care insa niciodata nu a construit in stil eclectic.
Cele patru tronsoane ale cladirii constau din doua tronsoane identice, la nr. 52 si 54, si alte doua diferite la nr. 50 si 56, la capetele imobilului. Toate scarile corespund unor iesiri spre o curte lunga de-a lungul fatadei posterioare. Tronsonul tipic este simetric, dezvoltandu-se de-a lungul unei axe, care trece prin intrarea principala, vestibul, hol, curte interioara, hol secundar si iesire posterioara. Simetria nu este perfecta, deorece apartamentele situate de o parte si alta a axei difera prin numarul de camere si conturul exact al camerelor. Dispunerea generala se supune totusi acestei simetrii, bucatariile si camerele de serviciu fiind dispuse in jurul scarilor de serviciu. Planul mansardei indica existenta camerelor mansardate, care initial erau puse la dispozitia muncitorilor care reparau cladirea, sau o mentineau intr-o stare buna !!! Aici doresc sa-mi exprim surprinderea admirativa si amara fata de aceasta grija pentru viitorul si starea cladirii si a locuitorilor ei, grija exprimata chiar in planul casei. La momentul actual, evident ca aceste camere nu stau la dispozitia unor veseli meseriasi, unor zane bune ale cladirii, ci gazduiesc chiriasii care modifica, degradeaza si improvizeaza un slum suspendat. Am vorbit de dragostea mea pentru detalii: pardoseala din mozaic venetian in nuante de brun, galben, gri, caramiziu, rosu, alb, negru, scari din marmura alba, feronerie balustradei corespunztnd feroneriei liftului si a balcoanelor.
Liftul pe care il ador, il spal in week-end noaptea cand nu ma vede nimeni, aspir tigarile aruncate pe capacul liftului, liftul deci are cabina din lemn, cu geamuri pe toate fetele, din care cateva au ramas cele de cristal, celelalte sint bucati de geam neregulate fixate cu resturi de carton. Un grilaj metalic departajeaza casa scarii de golul liftului. Acest lift pe care majoritatea locatarilor se pare ca il urasc, judecand dupa starea lui, functioneaza de aproape 100 de ani, cu pauze, reparatii, poticneli, dar functioneaza, si desi siluetei mele i-ar face bine sa urc scarile, nu este numai lenea care ma indeamna sa fac uz de serviciile lui de fiecare data.
Interioarele apartamentelor sint dotate diferit, datorita posibilitatii proprietarilor de a influenta finisarea locuintelor. Exista variante cu glasvand intre hol si sufragerie, exista si arcade, exista geamuri interioare cu vitraliu.
Am mentionat stilul eclectic al cladirii, aici putindu-se vorbi de un stil eclectic de scoala franceza, considerind elementele de factura neoclasica si asemanarile cu cladiri franceze din secolul 19. Fatadele sint foarte decorate, cu frontoane ale ferestrelor diferite pe fiecare nivel, ba circulare, ba triunghiulare. Descoperim motive vegetale, motivul scoicii si al volutei la medalionul fatadei, motivul ciorchinelui la console si pe coloanele balcoanelor. Console mici pentru balcoane, console masive care sustin etajul intai, decorate cu struguri, ove, frunze de maslin, etc. Grilajele balcoanelor difera de la un nivel la altul, si aduc un alt tip de decoratie fatadei, de factura filigrana.
Toate amanuntele descoperite la aceasta cladire nu ma fac decat sa exclam: ce cladire minunata, cata dragoste de viata si grija pentru viitor exprima, cata consideratie si sensibilitate fata de vecinatatea atat de impunatoare a palatului Cantacuzino, cat respect si pentru omul care ii trece pragul, cata complexitate si diversitate in amenajarea interioara, tinind cont de faptul ca se considera un bloc de locuinte ieftine.
Ei bine, eu nu locuiesc intr-o locuinta ieftina, locuiesc intr-una din cele mai minunate apartamente ale Bucurestiului, intr-un bloc care ma face sa ma simt ca o printesa.
Ieftina, ignoranta si meschina este atitudinea autoritatilor si a „specialistilor” care nu considera de cuviinta sa inscrie aceasta cladire pe lista de monumente de arhitectura.
sursa: casamea.ro/blog
Articole similare:
