11.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmericanii se mută în casă nouă

Americanii se mută în casă nouă

Militarii americani din Task Force East se vor muta, în vara aceasta, în noua bază în valoare de 50 de milioane de dolari din oraşul Mihail Kogălniceanu, care poate găzdui 1.600 de militari, informează Stars and Stripes, în ediţia electronică de duminică. În luna noiembrie a anului tre¬cut, şeful Biroului de relaţii publi¬ce al Joint Task Force-East, locotenent-colonelul Daniel Herrigstad, afirma că baza urma să fie inaugurată în primăvara acestui an. Baza poate găzdui până la 1.600 de militari din cadrul trupelor terestre, al forţelor aeriene şi navale şi va fi folosită în comun de militarii români şi americani. „Este o bază românească, dar sponsorizarea este din fonduri americane. Unitatea aparţine ţării-gazdă, iar noi o folosim în baza acordurilor guvernamentale”, a spus Herrigstad.La ridicarea acesteia au muncit peste 1.200 de constructori, mai mult de jumătate provenind de la firme româneşti, fosta bază a Brigăzii Mecanizate 34 devenind una dintre cele mai moderne baze militare, proiectată şi dotată con¬form standardelor militare ale SUA. Fostele clădiri, cu câteva excepţii, au fost demolate, iar în locul lor au fost ridicate dormitoare, o capelă militară, săli de sport, magazine, o cantină cu 2.500 de locuri, o sală de sport, terenuri de fotbal şi baseball şi o sală de cinema.

 

 

Cele mai citite

Radu Drăgușin, ținta criticilor după meciul cu Galatasaray! Englezii îl consideră vinovat pentru golul decisiv al lui Osimhen

Radu Drăgușin, fundașul român de 21 de ani al lui Tottenham Hotspur, a fost aspru criticat de presa engleză după meciul pierdut de echipa...

Prognoza meteo: Temperaturile scad ușor în noiembrie, dar vor crește la începutul lui decembrie

Meteorologii anunță pentru săptămâna 11-18 noiembrie 2024 o ușoară scădere a temperaturilor față de valorile normale ale perioadei pe tot teritoriul României. În ceea ce...

China aprobă un program masiv de refinanțare a datoriilor locale pentru a combate încetinirea economică

China a dat undă verde unui program de refinanțare a datoriilor autorităților locale în valoare de 836 miliarde de dolari, într-o mișcare menită să...
Ultima oră
Pe aceeași temă