România şi Ucraina se află din nou în mijlocul unui litigiu legat de împărţirea teritoriilor din Delta Dunării care au generat dispute între Bucureşti şi URSS începând din anul 1944. După soluţionarea la Haga a diferendului privind împărţirea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din jurul Insulei Şerpilor, Kievul şi Bucureştiul au găsit un nou subiect de diferend, în cadrul procesului de întocmire a documentaţiei tehnice privind traseul frontierei dintre cele două state, disputându-şi în prezent – prin interpretarea diferită a acordului de bună vecinătate din 2003 – apartenenţa micii insulţe Maican, aflată pe Braţul Chilia.
Ostrovul Maican, lung de 1.500 de metri şi lat de 800, aflat între oraşul Chilia şi municipalitatea ucraineană Vilkovo, aparţine în prezent Ucrainei, în baza „Protocolului referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România şi URSS” semnat pe 4 februarie 1948 de premierul român Petru Groza şi de ministrul de Externe al URSS Viaceslav Molotov şi a vechii documentaţii privind traseul frontierei, întocmită în anii 1970.
În interpretarea românească a acordului din 2003, formulată ieri de ministrul de Externe, Teodor Baconshi, Insula Maican poate reveni României pentru că, în urma colmatării, şenalul navigabil – cel care determină traseul frontierei de stat – s-a mutat de la sud la nord de Insula Maican.
În viziunea ucraineană, exprimată de MAE de la Kiev şi de împuternicitul cu afaceri al Ucrainei la Curtea Internaţională de la Haga, Vladimir Vasilenko, acordul din 2003 stipulează inviolabilitatea frontierelor existente şi prevede totodată că, în cazul unor modificări hidrogeografice, ambele părţi trebuie să întreprindă măsuri de restabilire a situaţiei anterioare.
Axa conflictelor diplomatice: Insula Şerpilor – Canalul Bîstroe – Ostrovul Maican.
