Din cauza unui presupus blestem al călugărilor benedictini deposedaţi de lăcaşul de cult, biserica este netencuită din Evul Mediu. Comuna Acâş găzduieşte cel mai valoros monument de arhitectură din judeţul Satu Mare şi unul dintre cele mai frumoase monumente romanice din ţară. Este vorba despre Biserica reformată. Conform unei inscripţii aflate în interiorul lăcaşului de cult, acesta datează din 1175.
Fostă biserică a unei abaţii bendictine, lăcaşul de cult este construit în stil romanic timpuriu. Structura bisericii este de tip bazilical cu trei nave tavanite, despărţite prin stâlpi dreptunghiulari; pe latura de est are o singură absidă precedată de un cor scurt, dreptunghiular, iar pe latura de vest este prevăzută cu două turnuri, între care se află o tribună.
De numele aceste, impozante clădiri bisericeşti sunt legate o seamă de legende care circulă şi astăzi prin sat. Cea mai interesantă dintre ele este aceea că biserica a rămas netencuită deoarece toate încercările de a aplica un strat de tencuială au fost zadarnice pentru că tencuiala nu se prinde de pereţi.
Legende locale
„Biserica aceasta nu a fost niciodată tencuită. Bunicul meu povestea că au mai fost preoţi care au încercat să tencuiască zidurile, dar n-a reuşit nici unul. Ori de câte ori au încercat meşterii să tencuiască, mortarul nu se prindea de pereţi. Îl puneau, îl finisau frumos, după care cădea tot”, povesteşte Adalbert Fazekas, de 82 de ani, din Acâş. Potrivit legendei, cei „vinovaţi” de căderea tencuielii de pe pereţii bisericii sunt călugării benedictini alungaţi din mănăstire. „Se spune că atunci când a avut loc Reforma lui Martin Luther, reformaţii au ocupat mănăstirea şi au alungat călugării. Supăraţi că au rămas fără mănăstire, aceştia i-au blestemat pe reformaţi să nu aibă parte de ea. De atunci, blestemele lor au adus multe necazuri bisericii, şi, ori de câte ori au încercat să o repare, tencuiala nu s-a mai prins niciodată”, precizează bătrânul Fazekas.
Trei calamităţi
În anul 1642 biserica a ars în urma unui incendiu iar, imediat după aceea turcii i-au dat foc din nou. La 15 septembrie 1834 s-a produs un mare cutremur de pământ cu epicentrul în zona Careiului, care a distrus mai multe aşezări şi biserici importante. Biserica din Acâş nu s-a prăbuşit, cu toate că a suferit mari daune. O altă năpastă s-a abătut asupra bisericii în 1862, când un incendiu devastator a distrus toată strada Crasnei din Acâş. Focul a ţinut trei zile şi a ars o jumătate de sat, iar biserica a fost afectată.
