Cel mai des întâlnit anunț de angajare pe site-urile de locuri de muncă din București este cel pentru meseria de taximetrist. Condițiile de angajare sunt clare din textul postat de către un angajator: „Plan de 90 lei pe zi, două sâmbete şi două duminici libere pe lună, la alegere, şi îţi plăteşti singur benzina/gazul. Pentru vechime se face contract cu banii suportați de angajat pentru cartea de muncă“.
Un calcul simplu ne arată că aproape 20.000 de oameni plătesc unor firme în jur de 100 de lei zilnic, fără nici un fel de documente fiscale, ba mai mult, companiile de taximetrie nu își asumă nici o responsabilitate, din moment ce majoritatea taximetriștilor se duc la angajator cu banii pentru contribuțiile sociale în plic, în fiecare lună.
Și clienții sunt furați
„Cred că mai bine de 50% dintre taximetriștii din București folosesc metode ca Maimuța și Cuarțul… Să știți că Poliția ia măsuri, îi mai prinde pe stradă, dar nu poate să oprească 12.000, 14.000 de taxiuri, câte circulă pe străzile Capitalei, că și ăștia din Ilfov sunt tot timpul în București. Și la Poliție s-au diminuat efectivele și nu pot sta numai pe taximetria noastră zi de zi”, declara în urmă cu doi ani Vasile Ștefănescu, președinte al Camerei Naţionale a Taximetriştilor din România.
Acesta a explicat faptul că Maimuța mărește tariful, iar Cuarțul este folosit la final, când se face pe casă fiscală. „Dispare încasarea din casă fiscală. E o evaziune fiscală mare. Această fraudă fiscală ajunge la ordinul sutelor de milioane de euro la nivel național”, a recunoscut reprezentantul breslei.
Pe de altă parte, încă din anii ’90, au existat firme favorizate, în spatele cărora presa a scris că s-ar afla nume de politicieni precum Miron Mitrea, Elena Udrea sau Sorin Oprescu. O dată cu dispariția acestor personaje din politică, și companiile bănuite că le-ar aparține sau ar fi favorizate s-au închis sau au dat faliment.
Închiriere de licențe
După apariția Uber sau Taxify în București, marile firme care dețin sute sau mii de licențe nu au mai fost interesate de piața taximetriei și au început să închirieze licențele, o practică aflată la limita legii.
Companii mari precum Cristaxi acceptă să închirieze o licență de taxi pe mașina clientului. Acesta trebuie să vândă mașina în acte unei firme,iar aceasta face un act de vânzare–cumpărare către aceeași persoană, care nu se înregistrează nicăieri.
În schimbul licenței de -taxi, firma percepe un comision între 50 și 90 de lei/ zi, costuri ce include stația și dispeceratul. Toate aceste practici ilegale sau la limita legii există de zeci de ani și nimeni nu a vrut sau nu a găsit soluții pentru a stopa problemele.
Cum poți deveni taximetrist în 24 de ore
Legal, dacă vrei să fii taximetrist în România, există o singură cale: obţinerea unui atestat profesional eliberat de Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.
Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: vârsta minimă 21 de ani; permis de conducere de categoria B de minimum 2 ani şi absolvirea unui curs teoretic de 5 zile (30 de ore), în care cursantul învaţă legislaţia din domeniul taximetriei, precum şi alte noţiuni de bază legate de această meserie.
După absolvirea cursului, viitorul taximetrist susţine un examen. Taxa oficială este de 220 de lei, iar dosarul pentru examinare trebuie să cuprindă mai multe acte importante (fişa medicală care să ateste sănătatea şoferului, cazier auto eliberat de Poliţia Rutieră, aviz psihologic etc.).
Cu toate acestea, reporterii „României libere“ au reușit în urmă cu câțiva ani să devină taximetriști și chiar să lucreze efectiv pe stradă. Examenul a fost unul formal, aranjat de angajatorul reporterului. Acesta a garantat succesul dacă plătim 450 de lei şi suntem dispuşi să lucrăm efectiv pentru un plan de încasări de 100 de lei pe zi, sumă la care se adaugă costurile carburantului.
Examenul a fost promovat cu răspunsuri gata completate în câteva ore la un centru de pregătire profesională şi şcoală de şoferi din cartierul bucureştean Militari, numită Fundaţia Academia de Transport Intern şi Internaţional (FATII). Practic, fără nici un fel de diplomă de studii sau adeverință medicală, într-o zi am reușit să conducem un taxi pe străzile din București.
Primăria București vrea să implementeze reguli care există de ani de zile
Vasile Ștefănescu, același președinte al Camerei Taximetriștilor din România care declara că taximetriștii fac evaziune de sute de milioane de euro, și-a schimbat între timp părerea și vrea, împreună cu Primăria București, să elimine concurența apărută.
„În urma întâlnirii pe care am avut-o ieri cu primarul general, Gabriela Firea, Primăria Capitalei a răspuns în modul cel mai firesc solicitărilor noastre care exprimă cerinţele tuturor asociaţiilor taximetriştilor licenţiaţi: eliminarea concurenţei neloiale practicate prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie. Din moment ce noi plătim taxele impuse prin lege şi respectăm toate cerinţele legilor în vigoare, nu putem înţelege de ce anumiţi lideri politici pot susţine că alţi „şoferi” pot circula fără autorizaţii, în afara legilor ţării şi fără niciun fel de constrângere, sub pretextul că duc România la un nou nivel de civilizaţie şi progres, prin introducerea pe piaţă a unor aplicaţii – şi ele ilegale”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, ieri.
Regulamentul prevede următoarele: vor fi interzise toate formele de practicare a -taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal, prevederi existente de ani de zile, dar nesancționate corespunzător de cele mai multe ori în cazul taximetriei.
Mii de taxiuri-fantomă în Ilfov
Județul Ilfov a autorizat în ultimii ani aproape cinci mii de taxiuri care în mod legal ar trebui să funcționeze pe raza localităților care au emis licențele.
Cu toate acestea, nefiind vorba niciodată despre un control sever al acestor licențe, în cele mai multe localități din jurul Bucureștiului nu există aproape nicicând un taxi liber, toate fiind pe străzile din București.
Pe lângă cele câteva sute de licențe emise de primăriile din Voluntari, Domnești sau Măgurele, în mod normal ar trebui să existe câteva zeci de taxiuri și în Petrăchioaia, Jilava sau Dascălu, localități ale căror licențe de taxi pot fi văzute inscripționate pe mașinile din centrul Bucureștiului.
Cu toate acestea, orice încercare de a găsi un taxi în Ilfov la comandă este în cele mai multe cazuri sortită eșecului.