Dan Chitic: „Sistemul, coada de topor a corporațiilor, distruge vieți și afaceri românești!“

Avocatul fostului ministru Gabriel Sandu, Dan Chitic, atrage atenția asupra modului nejustificat prin care i s-a refuzat ministrului eliberarea condiționată, deși Gabriel Sandu îndeplinea toate condițiile.

Cazul Microsoft – KPMG pare că se complică de la o zi la alta, în actuala conjunctură juridică. Cum comentați?

Dan Chitic: Cazul Microsoft, la care domnul Sandu a adăugat un nou “subiect activ” al infracțiunii – KPMG, este o speță extrem de complicată, asta neintroducând în discuție și situația personală a domnului Sandu și evoluțiile acesteia din ultimele zile.

Cazul Microsoft-KPMG este complex atât prin obiectul și părțile contractante, cât și prin durata derulării contractelor cu statul român a celor două filiale românești ale corporațiilor menționate. Astfel, deși ca urmare a dosarului Microsoft I au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat faptele pentru care domnul Gabriel Sandu a fost condamnat și execută pedeapsa de 3 ani de închisoare – și aici citez din memorie – pentru comiterea “întregului șir de ilegalități în vederea obținerii și încheierii contractului cu licențe Microsoft”, în noul dosar, hai să-l numim “Microsoft III”,  procurorul contrazice în mod expres și explicit hotărârile Înaltei Curți atunci când spune că, și aici permiteți-mi să citez din rechizitoriu: “Motivul pentru care Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț au plătit suma de 2.196.035 euro lui Sandu Gabriel a fost NU (s.n.) pentru adoptarea HG 460/2009 pentru atribuirea competenței Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a desfășura procedura de licitație deschisă, (…) ci pentru a fi favorizați în cadrul procedurii de licitație ce urma a se organiza ca urmare a adoptării Hotărârii de Guvern“.

Astfel, avem în noul dosar o situație paradoxală (la propriu vorbind: deasupra legii), în care un procuror vine și neagă în mod expres și explicit, cum ziceam, o hotărâre a unei instanțe. Și nu a oricărei instanțe, ci chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție… dar iată că acestea – încercarea de a-l condamna de două ori pentru comiterea uneia și aceleiași fapte- nu sunt singurele complicații neașteptate și nedorite care au apărut. Căci, mai nou, speța capătă noi valențe din punct de vedere personal, și asta în afară de implicațiile juridice din ultimul „dosar Microsoft” apărut.

 La ce vă referiți concret?

Mă refer mai precis la ceea ce s-a petrecut ieri la Tribunalul Ilfov, la respingerea cererii de eliberare condiționată a lui Gabriel Sandu. I se refuză astfel clientului meu un drept pe care acesta îl câștigase prin muncă și prin îndeplinirea tuturor condițiilor legale – așa cum constatase în mod corect Comisia din cadrul Penitenciarului Jilava. Și cum asta nu ar fi fost suficient, Tribunalul Ilfov a stabilit un termen de 12 luni pentru a putea formula o nouă cerere de eliberare condiționată, și anume 4 decembrie 2018… în condițiile în care clientul meu în data de 24 noiembrie 2018 va fi eliberat la termen, conform calculelor din computerul ANP, asta nemaipunând la socoteală zilele care vor fi câștigate în baza legii și a muncii pe care Gabriel Sandu o va presta și în viitor în penitenciar.

În mod evident, această decizie a avut doar un singur scop, unul punitiv… și cred că asta este cauzată tocmai de ultimele fapte pe care acesta le-a denunțat autorităților române și americane. Efectul: dlui Sandu i se refuză de facto dreptul să mai facă o nouă cerere de eliberare. Da, i se refuză clar un drept al său de a mai face o cerere de eliberare condiționată. Ceea ce mi se pare o situație de-a dreptul extraordinară.

Considerați aceasta o răzbunare la adresa fostului ministru Gabriel Sandu?

În acest moment eu nu pot spune că este o răzbunare și nu pot face presupuneri. Doar constat că există niște coincidențe foarte bizare. Mă refer aici la maniera extrem de categorică prin care i s-a refuzat eliberarea condiționată dlui Sandu, cu toate că acea Comisie de Eliberare din Penitenciar spusese că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru eliberare. Fixându-i-se acest termen de reiterare de 12 luni, practic instanța a decis că domnul Sandu nu poate beneficia nici măcar de o zi de libertate ca urmare a unei posibile eliberări condiționate.

De asemenea, este extrem de interesantă argumentația pe care a adus-o în fața instanței DNA, argumentație ce este o noutate absolută în domeniu. Astfel, la capitolul ”dovezi temeinice de îndreptare” a condamnatului, DNA constată că mai trebuie aduse și alte dovezi decât cele prevăzute de lege, de îndreptare prin muncă. Cu caracter excepțional DNA a cerut ”dovezi de îndreptare sub aspect moral” a condamnatului! E clar că astfel de dovezi nu pot fi cuantificate în ceva anume, nu se poate constata de către un magistrat. Iar această condiționare de ordin moral nu apare în nici un text de lege.

În plenul ședinței de judecată i-am făcut cunoscut instanței faptul că ultima instituție pământeană care condiționa libertatea sau viața individului de îndreptarea sub aspect moral a fost Inchiziția Evului Mediu. Doar inchiziția a judecat numai și numai prin prisma aspectelor strict morale, de atunci încoace judecățile în spațiul juridic se fac numai în condițiile impuse și determinate de către lege. În tot acest context de fapte, am putut deduce din contestația DNA, că nu s-a venit cu nici un fel de argumente sau probe juridice care să dovedească neîndeplinirea condițiilor legale de eliberare condiționată.

Ce a urmărit domnul Gabriel Sandu prin acest ultim denunț către președintele Trump la adresa foștilor ambasadori ai SUA și Austriei?

Ca și-n cazul denunțului de la DNA depus în urmă cu două luni de zile, Gabriel Sandu a vrut să semnaleze aceste posibile fapte de corupție, deoarece instituțiile de anchetă românești au rămas impasibile la denunțul său. Astfel, dânsul s-a adresat președintelui SUA și altor instituții americane, SUA fiind locul în care-și au sediul central cele două mari corporații, Microsoft și KPMG. Iar dnii Taubman și Gitenstein sunt cetățeni americani și foști diplomați în România.

Cunoscând faptul că în SUA împotriva Microsoft au mai fost depuse plângeri și au mai fost constatate anumite abateri care țin tocmai de modul în care aceste companii fac contracte în diferite zone ale lumii, dl Sandu s-a gândit că singurul mod în care plângerea dumisale va avea un efect va fi îndreptarea acesteia către anumite instituții americane ce-și vor face datoria: de a cerceta cele semnalate și de a face dreptate în cazurile semnalate. Acesta a fost singurul resort care l-a determinat pe fostul ministru Sandu să se adreseze autorităților americane. Or, la noi, se pare că ceea ce numim “Sistemul” este coada de topor a corporațiilor occidentale, sistem care distruge vieți și afaceri românești.

În aceste condiții, domnul Gabriel Sandu mi-a mărturisit că în urma deciziei ciudate a Tribunalului Ilfov se teme sincer pentru viața sa și a familiei sale. Motiv pentru care, de îndată ce toate complicațiile sale cu justiția din România vor fi închise, sub o formă sau alta, acesta intenționează – din ce mi s-a destăinuit -să plece cât mai departe de România… Și să uite tot ce s-a întâmplat în ultimii mulți, prea mulți ani. Căci  în ultimele întâlniri domnul Sandu mi-a repetat aproape obsesiv: “Asta nu mai e țara mea, e țara lor!.“  

 Cum a funcționat schema de fraudare Microsoft-KPMG

Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu a descris, într-un denunț trimis inclusiv procurorului general al SUA, cum a avut loc fraudarea: mai întâi, a fost creată o „platformă Microsoft“ formată dintr-o rețea de offshore-uri și subcontractanți Microsoft ca bidoane de acumulare și redistribuire a profiturilor realizate de LAR-urile Microsoft (FSC și D-Con.net AG) în favoarea directorilor Microsoft România, Irlanda, America, directorilor de multinaționale FSC și KPMG, precum și a intermediarilor Claudiu Florică, Dinu Mihail Pescariu, Dragoș Stan.

Apoi, s-au asigurat protecții înalte guvernamentale, judiciare, politice, de partid.

Următorul pas ar fi fost asigurarea efectivă a unui sistem informațional și de facilitare a accesului la principalele afaceri guvernamentale IT sau de orice altă natură, unde accesul la informație era vital.