17.8 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăInternaționalDocumentare româneşti la Institutul Francez

Documentare româneşti la Institutul Francez

Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti găzduieşte sâmbătă şi duminică proiecţii de documen­tare româneşti realizate între 1939 şi 1989. Spectatorii români şi francezi (toate filmele vor fi prezentate în versiune franceză) au ocazia să vadă documentare de Paul Călinescu, Copel Moscu, Jean Mihail, Victor Iliu, Laurenţiu Da­mi­an. În program sunt şi trei filme produse după 1989, respectiv „De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, realizat în 1990 de Cornel Mihalache şi Cătălina Fernoagă, „Jurnal liber – revoluţia Română” (film colectiv) şi celebrele „Videograme dintr-o revoluţie” de Harun Farocki şi Andrei Ujică. Selecţia îi aparţine lui Kees Baker, specialist în creaţia de film documentar, şi cineastei Vanina Vignal. Ei au făcut această selecţie pentru festivalurile de film de la Luccas şi La Rochelle. „Martor şi în acelaşi timp victimă a Istoriei, filmul documentar românesc a avut o evoluţie marcată de schimbările politice majore din perioada 1939 – 1945 şi, mai târziu, de cenzura impusă de regimul comunist. Docu­men­tarele realizate până în 1989 au fost, fără îndoială, propagandistice, însă unele din ele se remarcă prin estetică şi ori­gi­nalitate”, susţin organizatorii. La proiecţiile bucureştene, filmele vor fi prezentate de Vanina Vignal şi Andrei Ujică. Vor fi în total patru proiecţii de aproape 2 ore fiecare.

 

Din program:

Sâmbătă, 10 aprilie, ora 14
Ţara Moţilor (1939) – Paul Călinescu
Scrisoarea lui Ion Marin către ziarul Scânteia (1949) – Victor Iliu
Uzina (1963) – Slavomir Popovici

Sâmbătă, 10 aprilie, ora 18:
Stuf (1966) – Titus Mezaroş
Cazul d (1966) – Alexandru Boiangiu
Apa ca un bivol negru (1971) – Dinu Tănase şi Iosif Demian

Duminică, 11 aprilie, ora 14
Ioane, cum e la construcţii? (1983) – Sabina Pop
Maria Tănase (1986) – Laurenţiu Damian
Iar ca un sentiment un cristal (1987) – Bose Ovidiu Paştină

Duminică, 11 aprilie, ora 18
„Videodrame dintr-o revoluţie” (1992) – Harun Farocki şi Andrei Ujică

 

Cele mai citite

Beijingul acuză Berlinul de amplificarea riscurilor de securitate în strâmtoarea Taiwan

China a criticat sâmbătă Germania pentru creșterea riscurilor de securitate în strâmtoarea Taiwan, în urma trecerii a două nave germane prin această zonă sensibilă,...

Statele Unite mențin restricțiile privind rachetele cu rază lungă pentru Ucraina, în ciuda insistențelor Kievului

Administrația americană nu este pregătită să ridice restricțiile privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate Ucrainei, chiar dacă Kievul solicită insistent permisiunea...

Beijingul acuză Berlinul de amplificarea riscurilor de securitate în strâmtoarea Taiwan

China a criticat sâmbătă Germania pentru creșterea riscurilor de securitate în strâmtoarea Taiwan, în urma trecerii a două nave germane prin această zonă sensibilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă