4.8 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialCătălin Voicu a fost marţi din nou la ÎCCJ

Cătălin Voicu a fost marţi din nou la ÎCCJ

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost marţi dimineaţă din nou în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Senatorul a contestat o decizie dată de procurorii DIICOT într-un dosar mai vechi de-al său. Judecătorii au amânat termenul pentru 4 mai, anunţă Realitatea TV.

Instanţa supremă a respins, vineri, recursul făcut de senator împotriva deciziei de arestare preventivă, dispusă la cererea procurorilor DNA. Decizia instanţei este definitivă.

În acest moment, senatorul Cătălin Voicu mai poate solicita instanţei să fie eliberat prin cereri de eliberare sub control judiciar, cereri de ridicare a măsurii arestării preventive sau cereri de eliberare pe cauţiune.

Cătălin Voicu a depus, vineri, la judecarea recursului împotriva deciziei de arestare, mai multe acte medicale, a declarat, la finalul şedinţei avocatul senatorului, care a precizat că documentele ţin de intimitatea clientului său.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în urmă cu o săptămână, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Cătălin Voicu şi, în consecinţă, senatorul a fost încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.

 

 

Cele mai citite

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Marcel Ciolacu: România va intra anul acesta în Schengen şi cu graniţele terestre

Premierul a afirmat că a rezolvat Schengen, după un eşec al fostului prim-ministru Marcel Ciolacu a declarat că are „mai multe informații” care îi permit...
Ultima oră
Pe aceeași temă