21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCopil, juniorul din Insulă

Copil, juniorul din Insulă

La doar 20 ani, arădeanul Dumitru Copil este foarte aproape de un al doilea transfer la o echipă din Anglia. După ce a plecat cu scandal de la echipa scoţiană Hearts of Midlothian în urmă cu doi ani, norocul pare că i-a surâs din nou lui Dumitru Copil, juniorul ajuns, acum, la 20 de ani. Chiar dacă nu e de nivelul forma­ţiei scoţiene, gruparea din liga a treia engleză Swindown Town reprezintă, totuşi, o bornă importantă în cariera destul de activă a lui Copil. Acesta a plecat la începutul săptămânii în Anglia, pentru a da probe de joc la formaţia care l-a trimis pe Yinka Casal la CFR Cluj în această iarnă, Swindown Town, iar astăzi este aşteptat înapoi la Arad. „Dumitru a făcut câteva antrenamente acolo, dar cei de la Swindown voiau să-l vadă şi într-un meci oficial, marţi. Au trimis toate actele la Federaţia Engleză, însă la ei legile sunt puţin mai complicate şi nu le-au dat voie să-l folo­sească. Totuşi, englezii par destul de hotărâţi să-l transfere, dar vor neapărat să-l vadă într-un meci oficial, aşa că vor veni vineri (n.r.-mâine) la Arad în acest sens. E exclus însă ca Dumitru Copil să evolueze în meciul nostru cu FC Silvania, care va avea loc chiar vineri. Vom vedea într-unul din următoarele meciuri când va juca pentru UTA”, a povestit directorul executiv al „Bătrânei Doamne”, Alexandru Meszar. Dumitru Copil este deţinut în coproprietate de cluburile Atletico şi Gloria Arad, dar în acest sezon este împrumutat la UTA. Alb-ro­şii însă nu se vor alege cu nici un ban de pe un eventual transfer al jucătorului la echipa engleză.

 

Copil, răsfăţat

La nici 17 ani împliniţi, Dumitru Copil a fost cumpărat, în ianuarie 2007, de la Gloria Arad pentru 200.000 de euro de către gruparea scoţiană Hearts of Midlothian. Nemulţumit de faptul că, spune el, una i s-a promis şi alta i s-a dat, plus că a fost folosit doar în me­ciurile de la echipa a doua, jucătorul a plecat din Scoţia în 2008, cu un an înainte de expirarea contractului. Ameninţat cu Tribunalul de la TAS, Copil a fost înţeles, până la urmă, astfel că s-a întors acasă şi a evoluat pentru UTA Arad.

Cele mai citite

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă