11.4 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialÎncep colindele de Paşte

Încep colindele de Paşte

În Transilvania, oamenii intonează cântece care amintesc de Patimile Mântuitorului.

În Săptămâna Mare, ardelenii intră într-un timp al reculegerii. Acesta este momentul în care oamenii încep să se pregătească cu umilinţă pentru sărbătoarea Învierii Mântuito-rului. În Transilvania, una dintre cele mai interesante tradiţii legate de această perioadă este cea a colindelor de Paşte. Spre deosebire de colindele de Crăciun, cele de Paşte sunt intonate doar în cadru liturgic, în biserici. În practica bisericească, aceste colinde de Paşte sunt asimilate pricesnelor. Ele sunt intonate de credincioşi mai ales în momentul cuminecării. Preotul greco-catolic Mircea Marţian, din parohia „Andrei Mureşanu” din Cluj-Napoca, spune că există două feluri de colinde pascale. „Cele intonate în Săptămâna Mare sunt inspirate din Patimile Mântuitorului. Practic, este vorba de cântece care exprimă durerea. Există şi colinde pascale intonate în Săptămâna Luminată, imediat după Paşte. Normal, ele sunt pline de bucuria Învierii Mântuitorului nostru, Domnul Ii m,sus Christos”, spune părintele Mircea Marţian. Colindele pascale au apărut, probabil, în secolul al XIX-lea în bisericile ortodoxă şi greco-catolică şi sunt inspirate de cântecele auzite peste Ocean, în mediile neoprotestante, de către ardelenii emigraţi.

Cele mai citite

Polonia face investiții majore în bazele militare americane din țară

Polonia continuă să investească în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii americani, plănuind ca, în 2025, să aloce 200 de milioane de dolari...

Ciucă nu mai are deloc încredere în PSD și nu va mai intra la guvernare cu acesta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la preşedinţie, a declarat, miercuri, că "nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat", menţionând că...

Basarabeni în România, „fantome” pe hârtie

În județul Iași, aproximativ 70.000 de persoane din Republica Moldova au obținut pașapoarte românești, cu domicilii fictive Republica Moldova se confruntă cu dezbateri intense cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă