21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecial„Baschetul devine box"

„Baschetul devine box”

Războiul declara­ţiilor din baschet a început înainte de ultima etapă a sezonului re­gu­lat şi cu trei săptămâni rămase până la debutul play-off-ului în Divizia A de baschet masculin. Ca de fiecare dată, primii care dau tonul sunt oficialii campionilor de la CSU Ploieşti, prin vocea finanţatorului Sebastian Ghiţă. Acesta i-a acuzat pe cei de la „U” că au făcut blat cu ELBA Timişoara şi i-au lăsat pe bănăţeni să câştige tocmai pentru ca aceştia să termine pe locul patru sezonul regulat, ceea ce le-ar asigura avantajul terenului propriu în „sferturi”, cu CSU Sibiu. Răspunsul clujenilor nu s-a lăsat aşteptat, dar preşedintele executiv, Mircea Cristescu, s-a abţinut cu greu să nu rostească cuvinte jignitoare la adresa oficialului ploieştean. „Din păcate, unii vor să transforme baschetul în box. Sebastian Ghiţă nu a mai fost băgat de mult în seamă şi încearcă să se bage singur.

Declaraţiile lui sunt foar­te provocatoare, dar noi încercăm, cum am făcut-o şi până acum, să răspundem doar pe teren. Atât „U” Mobi­telco Cluj, cât şi Mircea Cristescu au jucat numai pe teren şi nu au intrat niciodată în cabina arbitrilor şi nu au urlat câţi bani bagă ei în baschet. Declaraţia lui Ghiţă are un rol tactic pentru a-şi apropia sala din Sibiu în vederea Final Four-ului Cupei României. Dar sunt convins că sala din Sibiu nu a uitat de meciurile din play-off-ul sezonului trecut”, a reacţionat Cristescu. În urma succesului ELBA cu „U” şi a Ploieştiului cu CSU Sibiu, bănăţenii sunt despărţiţi de sibieni în clasament doar prin rezultatele directe.

Astfel, ultima etapă, de vineri, va stabili care dintre cele două echipe va beneficia de avantajul terenului propriu în play-off. 

Şansă imensă pentru „U”

„U” Mobitelco Cluj va disputa astăzi, de la ora 18.00, restanţa cu CS Otopeni, din etapa a 21-a. În cazul unei victorii, ardelenii vor termina pe primul loc sezonul regulat, indiferent de rezultatele ultimei etape, pentru prima oară în ultimul deceniu. „Cu Otopeni trebuie să ne revenim şi să arătăm ca o echipă cu pretenţii. Trecem printr-o formă slabă în acest moment, dar este foarte bine că a venit acum şi nu în play-off”, a declarat antrenorul clujenilor, Marcel Ţenter.

Cele mai citite

Pilații din Pontus Euxinus

În politica noastră cea de toate zilele – ia-o, Doamne, și du-o de aici! -, prinde rădăcini tot mai solide un obicei care,...

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

Platforma X a lui Elon Musk își schimbă poziția în fața Curții Supreme din Brazilia, cerând ridicarea interdicției

Într-o schimbare semnificativă de atitudine, platforma de socializare X, deținută de Elon Musk, a declarat Curții Supreme din Brazilia că a respectat ordinele de...
Ultima oră
Pe aceeași temă