La 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, oficialii acestei structuri vorbesc doar despre viitor, nu şi despre trecutul acestei instituţii care până acum cinci ani păstrase la vârf personaje din lumea vechiului regim. La 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, nimeni nu vrea să vorbească din interior despre greşelile instituţiei. La 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, tânărul director al acestei structuri putea să vorbească, fie şi metaforic, despre naşterea în păcat a SRI, despre timpul îndelungat de care a avut nevoie pentru a se acomoda exigenţelor democratice. Tânărul director al SRI poate privi cu detaşare vremurile tulburi în care serviciul îl hărţuia pe Horia Roman Patapievici sau în care ziariştii erau filaţi la Terasa Anda.
Mâine, când se aniversează 20 de ani de la înfiinţarea SRI, directorul George Maior ar putea vorbi şi despre coincidenţa apariţiei acestei structuri pe 26 martie 1990, imediat după masacrul etnic de la Târgu-Mureş. Mulţi dintre cei care au analizat cele întâmplate la Târgu-Mureş între 19 şi 20 martie 1990 susţin că lideri ai fostei Securităţi au pus la cale conflictul pentru a avea suficiente argumente de refacere a instituţiei. Pentru a face lumină în acest caz, liderul UDMR a cerut declasificarea documentelor din acea perioadă, iar directorul SRI ar putea să-i facă o surpriză mâine, de ziua Serviciului, susţinându-i această dorinţă public.
Pentru a se rupe definitiv de trecut, Serviciul Român de Informaţii ar trebui să vorbească fără inhibiţii despre perioadele sale tulburi de până în anii 2000-2006, când cu rezistenţe mari au început reformele cerute cu insistenţă de NATO. La 20 de ani de la înfiinţarea SRI, directorul George Maior ar putea, în sfârşit, să-şi afirme identitatea prin respingere, nu prin adeziune. Altfel spus, directorul SRI ar putea fie să enumere lucrurile reprobabile făcute de această structură în perioada în care avea în componenţă majoritar oameni proveniţi din fosta Securitate şi să spună că a fost o istorie tristă, care nu se va mai repeta, şi să devină primul director de serviciu secret autohton care-şi cere scuze pentru greşelile şi dramele comise de antecesorii săi; fie s-ar putea face că nu există un trecut compromiţător, mai cu seamă că nu este legat de numele său, şi la aniversare SRI va vorbi doar despre lucrurile bune, aşa cum le place oficialilor de toate felurile şi de peste tot.
Există în România un complex al trecutului, de care oamenii şi instituţiile nu ştiu cum să scape. Traian Băsescu a încercat să facă un exerciţiu de exorcizare când a condamnat comunismul, dar aproape jumătate din clasa politică s-a simţit jignită de demersul prezidenţial, ca şi cum ar fi fost parte la crimele făcute de vechiul regim. Asumarea trecutului nu este o lobotomie care slăbeşte puterea funcţiilor şi a instituţiilor şi nici o capitulare în faţa detractorilor, ci mai degrabă eliberarea de prejudecăţi, menită să funcţioneze ca o lentilă prin care s-ar putea vedea şi înţelege mai bine istoria tranziţiei autohtone.
George Maior ştie că vulnerabilităţile nu ţin doar de viitor, ci şi de trecut sau de prezent. Capacitatea acceptării propriei istorii poate fi o vulnerabilitate, care se poate transforma însă în oportunitatea de a schimba logica tradiţională, mai cu seamă dacă actualul director al SRI se gândeşte la o carieră politică în viitor. Ales senator pe listele PSD în 2004, crescut până atunci la umbra ministrului Apărării Ioan Mircea Paşcu, George Maior, a fost desemnat de Traian Băsescu pentru a conduce cel mai mare serviciu românesc de informaţii, nu doar datorită calităţilor sale tehnice, ci şi potenţialului său. Directorul SRI poate să-şi continue mandatul conformist, fără să-i supere pe înaintaşii săi, sau poate să producă o frântură simbolică, eliminând pentru o zi principiul precauţiei.
