Sărbătoritul a ţinut o conferinţă de presă de ziua lui la Primăria Bistriţa. Pompei Flore, un cioban care, miercuri, a împlinit 100 de ani, a fost invitat, la Primăria Bistriţa, într-o conferinţă de presă unde a vorbit, fără pro-bleme, aproape 15 minute. El a relatat întâmplări din viaţa lui, în special din cele două războaie mondiale. Îmbrăcat cu iţari, cu cămaşă, cu haină de costum şi pălărie, Pompei Flore s-a aşezat alături de primarul Ovidiu Creţu la masa de consiliu dotată cu aparatură de amplificare şi înregistrare, iar atunci când a primit cuvântul a vorbit minute în şir despre întâmplările prin care a trecut în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial. Edilul a fost obligat să-l întrerupă cu promisiunea că îşi va continua povestirea altă dată. Pompei Flore (100 de ani) a venit la Primăria Bistriţa împreună cu ginerele său. Născut la Sântioana, pe Valea Şieului, Pompei Flore a fost cioban de meserie şi o bună bucată de timp măcelar în satul Monor. „Am probleme cu sănătatea, văd mai rău, mă doare un umăr, sufăr de prostată, am fost operat la splină, a spus el.